Puşcaş, Maria Lobonţ: Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de granită (Nord-Vestul Transilvaniei) (Satu Mare, 2015)
III. Architectură spirituală/architectură culturală. Tipare mentalitare ale construcţiei
Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de graniţă manifestări spirituale legate de construcţie şi locuire în cazul diferitelor comunităţi etnice este rezultatul convieţuirii etnice. „Pentru casa noua, oameni la noi în sat (ucrainean) căutau să găsească locul căt mai bun, pentru a construi, căutau locuri unde cîndva se creşteau animale, unde au locuit familii liniştite şi care au trăit bine. Dacă puteu alegeau locurile unde erau ieşiri la râu, unde pământul era „bun”, pe un deluţ sau un loc mai înalt unde nu era loc mocirlos, iar intrarea în casă trebuia să se facă de la sud sau est. Nu era bine să construieşti casă pe locul unde au trăit beţivi, sau hoţi, unde au murit oameni de moarte re, sau unde erau tăt timpul bolnavi, sau unde cineva din familie o fost omorât, unde au fost înmormântaţi spânzuraţii, sau unde o fost cândva cimitir, o orice alt loc sfânt. Casă nu să făce nici la răscruce de drumuri, sau pe mejdă, unde creştea călina, porumbarul, unde se punea gunoiul, bălegarul, unde se turnau lăturile, unde a fost cândva casă care a fost fulgerată. După ce aflau locu bun începeu să construiască casa vara sau primăvara, când era lună plină ca să fie bunăstare. Nu era bine să se înceapă casa în an cu februarie lung (an bisect), luni, sau miercuri, ori de sărbători. După ce începe construcţia casei, puteai să lucrii täte zilele, în afara de sărbători, duminica sau în timpul postului - de exemplu la Ispas”11. Locul bun de construcţie era hotărît prin analiza şi interpretarea unor acte magice, vise şi altele. loan Toşa a identificat câteva modalităţi de aflare a locului curat, fie de către capul familiei (care trebuia să nu fie la a doua căsătorie), sau de unul dintre căseni: cu vasul cu apă, cu crucea, cu psaltirea, cu lespezi de piatră, cu cenuşă, cu pâine, cu busuioc, cu grâu sau ascultând noaptea. în satele din Ţara Oaşului este socotit loc bun „ să pun casa şi poiata, unde mărg marhăle de se culcă, unde trag marhăle laolaltă”12. Odată găsit locul bun, aspectul esenţial de care se ţinea cont era 11 Inf. Matus Ana, 70 ani, Crăciuneşti, jud. Maramureş, 2005. 12 Ion Muşlea, „Cercetări folklorice în Ţara Oaşului", în Anuarul Arhivei de folklór, nr. VI, Cluj Napoca, Ed. Cartea Românească, 1932, p. 223. 111
