Puşcaş, Maria Lobonţ: Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de granită (Nord-Vestul Transilvaniei) (Satu Mare, 2015)
III. Architectură spirituală/architectură culturală. Tipare mentalitare ale construcţiei
Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de graniţă Pentru omul arhaic casa nu era doar o „maşină de locuit”, un adăpost care îl protejează, îl izolează de lume, ci casa era o „imago mundi”, icoană a întregului spaţiu cosmic5. Casa a fost dintotdeauna un ax fundamental al existenţei umane, un centru al Universului, un „axis mundi” în jurul căruia se derulau diferite practici şi obiceiuri precreştine sau ale unui creştinism popular. Aceste practici magice, pe care le aminteşte şi James G. Frazer în Creanga de aur6, au îndeplinit rolul de mijlocitor permanent între pământ şi Divinitate, între om şi Cosmos. Antropologul britanic susţine că aceste credinţe sunt adânc înrădăcinate şi se regăsesc în întreaga lume. Practicile magice contribuie şi ele la formarea tiparelor mentalitare. Pentru Gaston Bachelard casa este primul univers al omului, prima lume a fiinţei umane, leagănul în care e aşezat omul înainte de a fi „aruncat în lume”. De asemenea, el consideră casă orice spaţiu întradevăr locuit, un corp de imagini care dau omului motive sau iluzii de stabilitate. Casa, datorită sufletelor ce o locuiesc, capătă energiile fizice şi morale ale corpului omenesc, ea este un instrument de înfruntat cosmosul, unde spaţiul locuit transcede spaţiului geometric7. Locuinţa tradiţională este, şi în viziunea lui Ion Ghinoiu, un spaţiu consacrat prin practici magice de întemeiere unde prin naştere veneau, copiii, nepoţii şi strănepoţii, şi plecau prin moarte, părinţii, moşii şi strămoşii. Fiind locul consacrat, „naşterea şi moartea în afara casei erau considerate nefireşti, fiind supuse unor rituri de reparare: copilul născut în ţarină, la muncile câmpului, era adus în poală şi aşezat pe solul familial, lângă vatră, acolo unde trebuia să vină, iar oamenilor dispăruţi în împrejurări năprasnice (mâncaţi de fiare, accidentaţi, înecaţi, trăsniţi etc.) li se ridică şi azi pe locul morţii, o cruce şi, dacă 5 Mircea Eliade, Comentarii....p. 113. 6 James George Frazer, Creanga de aur, voi. II, Bucureşti, Ed. Minerva, 1980, p. 122. 7 Gaston Bachelard, Poetica spaţiului, Bucureşti, Ed. Paralela 45,2003, p. 77. 108
