Marcu-Istrate, Daniela - Rusu, Adrian Andrei - Szőcs Péter Levente (szerk.): Arhitectura religioasă medievală din Transilvania 3. (Satu Mare, 2004)
Gheorghe Petrov: Bisterica mănăstirii Râmeţ
şi prin unele trăsături proprii executantului. Fresca este însoţită de o inscripţie slavonă aflată pe peretele sudic al arcului de trecere dintre naos şi pronaos, în dreptul unei scene din primul registru care îl reprezintă pe Sf. Ierarh Grigore cel Mare.2" Inscripţia conţine unele informaţii foarte preţioase nu numai pentru istoria lăcaşului, dar şi pentru istoria Bisericii româneşti din Transilvania; astfel, avem menţionat numele autorului frescei - Mihul de la Crişul Alb,21 al arhiepiscopului care a încuviinţat lucrarea - Ghelasie,22 al regelui Ungariei din acea vreme - Ludovic de Anjou, precum şi anul 1377.23 în traducere, textul inscripţiei este următorul: „Am scris eu preapăcătosul rob al lui Dumnezeu Mihul, adică zugravul de la Crişul Alb, cu încuviinţarea arhiepiscopului Ghelasie, în zilele regelui Lodovic în anul 6885 (= 1377), iulie 2.”24 Sub stratul 20 Ibidem, p. 159, 161-162, 164-165, 168-171; Eadem, Un pictor român. p. 137-138; C. Boambeş, Conservarea-restaurarea, p. 82-83. 21 Crişul Alb (ung. Fejerkeres) a fost în evul mediu un district românesc situat în Ţara Zarandului, atestat prima oară într-un document din anul 1404 (vezi Ştefan Pascu, Voievodatul Transilvaniei, 1, Cluj-Napoca 1971. p. 210). 22 Ghelasie, menţionat în inscripţie cu rang de arhiepiscop, este primul ierarh cunoscut al Bisericii româneşti din Transilvania. 23 Pictura realizată în anul 1377 în pronaosul bisericii din Râmeţ, constituie, alături de fragmentele de frescă conservate în biserica Sf. Gheorghe din Streisângeorgiu, primele ansambluri picturale de factură bizantină cunoscute acutalmente în Transilvania, iar numele meşterului Mihu se înscrie printre singurele trei nume de meşteri zugravi din secolul al XIV- lea despre care avem ştiinţă, alături de Teofil de la Streisângeorgiu şi Grozie de la Strei. Cunoscându-se din inscripţie faptul că Mihu este un meşter autohton, din Crişul Alb, el este considerat ca fiind al doilea meşter român cunoscut până astăzi, alături de Teofil, cel care a pictat la biserica din Streisângeorgiu (Tugearu, Biserica mănăstirii Râme(, p. 165). 24 Monica Breazu, Studiu epigrafe, în Repertoriul picturilor murale medievale din România. Secolele XIV-1450, partea 1 (seria Pagini de veche artă românească, V/l), Bucureşti 1985, p. 49-50. Această inscripţie se află în relaţie directă cu o altă inscripţie săpată pe o lespede de piatră aşezată în exterior, deasupra intrării în biserică. Inscripţia este redactată în limba slavonă, având următorul conţinut (în traducere): „Dentâi au fost zugrăvită această sfântă biserică în zilele lui Mattiiaş crai vă leato 6895 (=1387) august 14” (N. Iorga, Studii şi Documente cu privire la Istoria Românilor, XIII, Bucureşti 1906, p. 158). Inscripţia din exterior, realizată ulterior, conţine o parte din informaţia cuprinsă în inscripţia mai veche din interior, dar cu unele erori evidente. Pe lângă faptul că biserica nu a fost pictată prima oară la acea dată, o greşeală de transcriere se regăseşte la cifra zecilor de la anul menţionat, corect fiind 1377 şi nu 1387; o altă confuzie apare în privinţa numelui regelui - Matia Corvinul - a cărui perioadă de domnie (1458-1490) nu include anul din inscripţie. Aceste confuzii pot fi puse, oarecum, pe seama transcrierii, la o dată mai târzie, a inscripţiei de pe frescă pe piatră, în condiţiile în care numele regelui şi anul din inscripţia pictată deveniseră între timp neclare şi greu de descifrat. Confuzia de nume se mai poate datora şi unui alt motiv, legat de tradiţia faimei şi a prestigiului de care s-a bucurat Matia Corvinul în epoca sa şi după aceea, căruia, uneori, îi sunt atribuite diverse evenimente sau lucrări petrecute sau înfăptuite în alte vremuri decât în acelea în care a trăit personajul (Tugearu, Biserica mănăstirii Râmeţ, p. 159, nota 39). Toţi cercetătorii care s-au ocupat de trecutul bisericii, începând de la Nicolae Iorga şi până la Vasile Drăguţ, care nu au ştiut de existenţa inscripţiei interioare pe frescă, au considerat că marea greşeală din inscripţia în piatră este doar anul, care nu corespunde domniei lui Matia Corvinul. Crezându-se că meşterul care a realizat inscripţia lapidară a greşit la cifra sutelor, aceasta a fost corectată arbitar (1487 în loc de 1387), realizându-se astfel concordanţa dintre Biserica mănăstirii Rămeţ 243
