Marcu-Istrate, Daniela - Rusu, Adrian Andrei - Szőcs Péter Levente (szerk.): Arhitectura religioasă medievală din Transilvania 3. (Satu Mare, 2004)

Adrian Andrei Rusu: Capele şi cetăţi în Transilvania şi vecinătăţile ei în secolele XIII-XIV

Relaţia capele - fortificaţii are o dezvoltare notabilă în toate oraşele fortificate sau în târgurile care au dispus de biserici fortificate. Fie că au fost independente (Sibiu, Braşov, Cluj, Aiud etc), fie că au intrat în turnuri (Mediaş, Biertan, Sânpetru etc), indicau o tradiţie care, în nici un caz, nu s-a născut din secolul al XV-lea. în fapt, începuturile arhitectonice ale localităţilor date ca exemple sunt departe de a fi cunoscute în detaliu. Secolul al XlV-lea a fost tocmai acela care le-a fixat un anume statut moştenit de noi, astăzi. El fusese o reflexie a unor începuturi, de multe ori diferite. în deceniile care au urmat, comunitatea urbană a metamorfozat şi vechiul patrimoniu arhitectonic.

Trecerea noastră în revistă a ajuns în dreptul singurei biserici care ar putea purta şi numele de „capelă de fortificaţie”, dintr-un mediu aparţinător elitelor româneşti. Este vorba despre Voivozi (jud. Bihor). Datele pe care le deţinem sunt consistente şi ne scutesc să facem vreo imputare felului tehnic de restituire.83 Condiţionalul pus la începutul aliniatului are însă un rost. în lipsa oricăror indicii documentare, complexul care a dispus şi de fortificaţii şi de clădiri rezidenţiale („casă voievodală”) şi gospodăreşti a fost considerat şi ca un posibil centru monastic. O obiecţie s-ar putea invoca, totuşi, acestei clasări: dezvoltarea constructivă şi bogăţia complexului. Acestea sunt mai acceptabile unei rezidenţe nobiliare (condiţionare, cneziale sau voievodale) lichidate cândva în prima jumătate a secolului al XV-lea.

După înregistrarea acestui exemplu, nu avem nici un temei să îndrăznim vreo cauzalitate pentru care, chipurile, elitele româneşti nu au adoptat asocierea. Atât timp cât fortificaţiile lor sunt concepute cu instrumentarul comun nobilimii regatului, atât timp cât bisericile ridicate de ele sunt eşantioane ale artei romanice şi, mai ales, gotice, nu există nici o motivaţie serioasă pentru a nu le regăsi cândva, undeva.

Patronul preferat al acestor clădiri a fost, precum era de aşteptat, un sfânt militar: Sf. Gheorghe. în istoriografia săsească se menţionează prezenţa unei capele cu hramul Sf. Gheorghe, la Râşnov, dar informaţiile, provenite din secolele XVII-XV1II,84 nu sunt suficient de explicite pentru a face asocierea dintre aceea şi capela reală, din interiorul cetăţii. Dar, restricţii de patronaje nu au fost niciodată. în Transilvania cunoaştem practic puţine hramuri care nu formează nici o serie din care s-ar putea discerne preferinţe locale. Unul este al Tuturor Sfinţilor (Slimnic, jud. Sibiu), iar următorul al Sfântului Leonard (cetatea Braşov), cel care a fost, în principal, patronul prizonierilor. Am mai putea asocia şi pe cel al capelei palatului episcopal de la Oradea (Sfântul Andrei) ori acela al celor două cetăţi teutone, obligatorii cu capele: Sfânta Cruce (Cruceburg - Teliu?) şi Sfânta Fecioară (Castrum Marie - Feldioara) (ambele în jud. Braşov). Gele două exemple din urmă indică şi posibilitatea de

Capele şi cetăţi în Transilvania

83 R. Popa - D. Căpăţână - A. Lukács, Cercetările arheologice de la Voivozi. Contribuţii la istoria Bihorului în secolele XII-XV, în Crisia 17 (1987), p. 61-104.

84 E. Kühlbrandt Die Rosenauer Burg, în Das Burzenland, 4 (1929), nr. 1, p. 76.

117