Marcu-Istrate, Daniela - Rusu, Adrian Andrei - Szőcs Péter Levente (szerk.): Arhitectura religioasă medievală din Transilvania 3. (Satu Mare, 2004)

Adrian Andrei Rusu: Capele şi cetăţi în Transilvania şi vecinătăţile ei în secolele XIII-XIV

Adrian Andrei RUSU

limitele constructive ale unui gard de protecţie (grosime, înălţime, crenelaj, guri de tragere, elemente de flancare). Numai formele locative prezente în cetăţi alături de ele, dau indiciile după care aceste capele sunt auxiliarele complexului, şi nu determinantele lui. Când au fost construcţii independente, indiferent de planimetrie sau elevaţie, orice investigare constată cât de uşor au fost metamorfozate în fortificaţii, în special turnuri de curtină. Lucrul s-a întâmplat în Transilvania la Sebeş,7 poate la Oradea, Orăştie şi încă alte locuri.

Semnele pentru regăsirea capelelor le formează, primordial, detaliile de componente arhitectonice. Planimetria este grăitoare doar atunci când spaţiul altarului este clar conturat (umere bine decroşate, socluri bine diferenţiate, picioare de arc triumfal, abside, nişe sacramentale ori sacristie). Urmează apoi detaliile de pietre profilate (ancadramente de uşi şi ferestre, picioare de mese de altar, mai rar cristelniţe, tribune, tabernacole, sedile, agheasmatare, pietre de mormânt). De pildă, în cetatea Breaza (jud. Braşov) s-a descoperit o colonetă octogonală cu baza pătrată. Fusese amplasată într-o construcţie cu planimetrie aproximativ rectangulară, adosată incintei în extrema ei de sud, având şi un acces exterior incintei,8 care, altfel, nu ar trăda nici un fel de utilitate specifică. Fără îndoială, piesa prezentată este foarte potrivită la o încăpere cu destinaţie cultică (picior de aghiasmatar?). Orice urme de frescă ar fi deja un indiciu de identitate preţios. Chiar şi fragmentele de statui trebuie avute în vedere, cu toate că ele ar fi putut fi poziţionate şi în nişe aflate deasupra porţilor, în curţi, pe culoare etc. Uneori şi inventarul liturgic mărunt poate fi implicat la identificare. Dispunem de câteva monumente care astăzi ne-ar părea poate mult mai clare dacă cei care le-au descris sau analizat ar fi fost ceva mai aproape de subiectul pe care îl urmărim.

Atestările directe pe care le avem la îndemână sunt de o sărăcie comparabilă cu toate celelalte privitoare la realităţile medievale provinciale. Capela de Ia Slimnic (jud. Sibiu) este menţionată în anul 1342, cu hramul Tuturor Sfinţilor (capela que dedicata est in honore Omnium Sanctorum, in villa que dicitur Sto/zinbrech).9 10 11 Despre ea s-a presupus doar că este legată de cetate, deoarece biserica parohială, care funcţiona deja la 1282 (Reynaldus plebanus),w avea hramul Sf. Bartolomeu (prima menţiune 1394)." După cum vom vedea mai jos, capela Sf. Andrei, de la Oradea, atestată la 1387, are nevoie

7 Capela, situată spre sud-est de biserica parohială, este suprapusă parţial de locuinţa îngrijitorului. Ea face parte dintr-o incintă din jurul aceleiaşi biserici, dar care, din păcate, nu posedă nici un fel de cronologie. în acelaşi complex mai există şi o capelă astăzi încă vizibilă, situată pe nordul corului. Th. Streitfeld, Mittelalterliche Kapellen in Mühlbach, în Studien zur Siebenbürgische Kunstgeschichte, Bucureşti 1976, p. 111 — 131.

8 Th. Nägler, Cercetările din cetatea de la Breaza (Făgăraş), în Studii şi comunicări Muzeul Brukenthal. Arheologie—istorie 14(1969), p. 103-104.

9 Urkundenbuch zur Geschichte des Deutschen in Siebenbürgen, I—VII, 1 Iermannstadt-Bucureşti 1897-1991,11, p. 2-3.

10 Urkundenbuch, I, p. 144.

11 Urkundenbuch, 111, p. 84.

102