Kiss Imola - Szőcs Péter Levente (szerk.): Arhitectura religioasă medievală din Transilvania (Satu Mare, 1999)
Emődi Tamás: Cercetări efectuate la Biserica reformată din Săcuieni (jud. Bihor)
194 dc construcţii, am realizat şapte secţiuni în cor şi trei în navă profitând şi de existenţa şanţurilor săpate pentru introducerea conductelor de încălzire centrală* 41 42. Mai târziu, pentru a completa planimetria astfel conturată, am extins cercetările prin trei sondaje în exteriorul zidurilor. Cu ocazia străpungerii zidului vestic al navei sub nivelul pardoselii, pentru introducerea conductei de încălzire centrală (SXI, SXII) am avut prilejul să verificăm ipoteza existenţei unei nave mai vechi cu o lăţime mai redusă. Cele două secţiuni4' au confirmat supoziţia, relevând atât fundaţiile unui contrafort la -0,7m dispus în diagonală44, cât şi racordul zidului sudic căutat, demantelat, din care s-a păstrat însă la -0,35m un martor al soclului navei. Acesta era format dintr-un rând de cărămizi cu muchiile teşite. Secţiunile SI,SII,SV,SVI,SVII au surprins la adâncimi cuprinse între 0,69- 0,82m fundaţiile4' unui cor care l-a precedat pe cel actual şi care lipsea din secţiunea SIV probabil din cauza înmormântărilor ulterioare. Fundaţia zidului nordic al acestui cor, dezaxat faţă de corul gotic a fost parţial încălecată de zidul existent şi de fundaţia pilastrului arcului triumfal (SI şi Sil). De asemenea fundaţiile celor doi contraforţi dispuşi în diagonală în colţurile sud-estice ale corului şi navei corespunzătoare au fost şi ei încălecaţi de zidul sudic al corului gotic (SV, SVII). în secţiunile SIV,SVI,SVII au apărut la -0,55m ŞI -0,70m zidurile unui cavou de plan pătrat46. Interiorul lui a rămas necercetat însă pămâtul din straturile superioare accesibile la acel moment era cu totul răvăşit. In secţiunea Sil am identificat urmele a trei pardoseli suprapuse47, iar în secţiunea SV trei 47 în secţiunea SX au ieşit la iveală fundaţiile zidului transversal, ale cărui amprente au apărut pe peretele nordic, iar în SXIII contrafortul aferent din colţul nord-vestic. Fundaţia zidului transversal era distrusă înspre nord iar înspre sud lipsea, marcând golul portalului. Aici aproximativ în axul navei s-a putut obseva urma unui par vertical înfipt în pământ în dreptul pragului uşii. în dreptul portalului sudic am descoperit un cavou dreptunghiular de 1.2x2.4m. boltit cilindric, având pereţii zidiţi cu un singur rând de cărămizi, gol în interior şi având înălţimea interioară de l,2m. Cavoul este probabil identic cu cel descoperit în 1955 care conţinea doar oseminte răvăşite (Informaţie primită de la arheologul Zoltán Nánási). Secţiunea SIX ne-a oferit o suprafaţă intactă de circa 3,2 nf de pardoseală, un bloc de trei pietre de talie legale cu mortar precum şi unul izolat, aşezate lângă zidul navei cu rol neprecizabil respectiv fundaţiile zidului navei înguste pe o lungime de 2,4m. Fundaţia era alcătuită dintr-un rând de şapte pietre de talie respectiv profilate iar înspre exterior din trei rânduri de cărămizi de 28x28x5cm şi 30xl4x6cm. Pietrele de talie de diferite dimensiuni erau din gresie permiană roşie şi din calcar terţiar albicios şi cenuşiu. Corespondentul sudic al contrafortului din SXIII a fost demantelat până la fundaţie, luându- i locul noua fundaţie amintită. Efectuând câteva sondaje s-a mai putut constata, că şi această nouă fundaţie lipsea pe porţiuni mari între SV şi SIX. 41 Secţiunile au surprins două pardoseli ce se aflau la cotele de -0,25m şi -0,60m. 44 Secţiunea a mai tăiat un ossarium aflat în imediata vecinătate a contrafortului. 4' Fundaţiile au fost zidite din cărămizi de 26-29x12,5-14,5x5-6cm. 4" Cavoul avea dimensiuni de 3.3x3,3m şi pereţi laţi de 0,45m. 47 Prima pardoseală la -O.lOm formală din cărămizi de 28-29x13-14x5,5cm purtând monogramele II S. ar putea fi datată în jurul deceniului doi al secolului al XIX-lea. Datarea