Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)

Cimbora

în povestire cîţiva piloni de stabilitate:

“Citesc întins în şezlong din jurnalul lui Jules Renard...” (pag. 35);

“E vară şi fructele mărului meu înaintează încet-încet spre împlinire. Le văd zilnic, trec pe sub ele, mă aplec, constat cum cîştigă în greutate...” (pag. 120);

“O zi pierdută. Eternele mele monologuri, orale sau tăcute... O zi ca foarte multe din zilele neproductive ale unicei mele vieţi...” (pag. 170).

Prozatorul nu e de loc tolerant cu sine. Dincolo de umorul îngăduitor cu care îşi acceptă “mersul deşelat”, eşecul în iubire pe care-1 poartă cu jenă (“o jenant de decolorată amintire a celui mare, tare, durabil dar neetem şi nerodnic sentiment, dosită undeva într-un pliu de memorie...” pag. 119), se degajă un aer rece din carte, un frig al unei solitudini care irită (“surda ta prietenă, iritarea”; pag. 62), care face să crească, în faţă, neliniştea “cea adîncă cît Groapa Marianelor” (pag. 59). “Pescarul de cuvinte” ştie că o vînătoare / carte neterminată amînă moartea, că pescuitul miraculos este întîlnirea cu tine însuţi:

“Deci Vinerea în care pescuiesc eu păstrăvii ăia frumoşi şi adînc iradiaţi de rosul sentimentului nu e altceva decît schema înţelesurilor despre una şi despre alta, iar schema păstrăvilor din acest ţinut nu-i altceva decît suma disponibilităţilor mele şi-a onestităţii mele de-a-mi scruta serios interiorul atunci cînd trăiesc instanţe afective foarte seriöse” (pag. 191).

Procedeele se continuă şi în Călătorul solitar. Eul narator se articulează în limbaje satelite, cu referenţialitate în limbaje secundare. Cutare scenă a discotecii (în Dimineţile Tatianei) trezeşte reminiscenţe din viaţa Rostovilor: “Ce bine, ce frumos, ce adiere din balul Nataşei - vei citi romanul peste cîţiva ani dar balul Rostovilor îl trăiseşi mai înainte” (pag. 108); sau rochia de crinolină a Tatianei pare scoasă din “pe aripile vîntului”.

Povestirea trece cu dezinvoltură din planul real (al scaunului cu rotile din Captivul) la cel al ficţiunii: “... Şi dacă mîna ta dreaptă ar mînui uşor pîrghia spetezei, fotoliul bleumarin m-ar introduce

într-un fragment de rai, mărunt de tot, ei şi? raiul povestirii lui Wells şi-al lui Fourier, aşa, aşa, încă puţin...” (60). Prin tramele celorlalţi autorul aspiră la propria înţelegere iar “destructurarea” textului în secvenţe multiple îi permite să-şi “inserteze” (de la emboîte, Todorov) nu atît propriile naraţiuni ci doar comentariile proprii, precum în nuvela Lanţurile, singura, de altfel, naraţiune în care tipologiile sunt mai conturate. Cele mai reuşite pagini ale lui T. Daneş au ceva din neliniştea şi neodihna lui J. Keronac (pe care, din păcate, nu l-a citit), refac, într-un plan, o metaforă a drumului, înţeles ca ursită şi ca eliberare: “... Nu-mi vine să dorm, nu-mi vine să mor, îmi vine doar să colind păşunile cerului, blues ţinut în rezervă pentru zilele şi nopţile de răstrişte, Doamne.... dulceaţa insuportabilă a singurătăţii, exilul, exilul liber acceptat şi dorit...” (pag. 237). Nu spunea undeva Georges Gusdorf că “drumul cel mai sigur care-1 duce pe om la el însuşi, înconjură omul, înconjură pămîntul”?

Referinţe critice:

Ţeposu, Radu G. - Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1993, la “Textualişti”,pag. 119-120; Glodeanu,Gh. - Un “optzecist” uitat (Tudor Daneş), în volumul Dimensiuni ale romanului contemporan, Ed. Gutinul, Baia Mare, 1998, pag. 209-213 (reunind cronici publicate în Tribuna - anul 29, nr. 43, 24 oct. 1985 şi nr. 14/6 apr. 1989); Savinescu, Vasile - Solitudinile (creatoare ale) călătorului, în Vatra, nr. 5 (218), mai, 1989, anul XIX; Antonescu, Nae - La al doilea volum, în Viaţa Românească, 1988; Pintescu, Al. - Cronica literară, Pescuit de păstrăvi, vinerea, în Cronica sătmăreană, 1985; Papahagi, Marian - Cronica literară, Proza ca “reportaj intim”, în Tribuna, 1988; Cruceru, Gheorghe - Tudor Daneş, psihologul, în Echipa, nr. I, aprilie 1998, pag. 23-24.

Opinii despre operă:

“... Se vede în aceste fragmente înzestrarea prozatorului şi se luminează prin

73