Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)
Cuvînt înainte
Cuvînt înainte Nu există nici o lucrare (monografie, dicţionar, studiu) care să se prevaleze de un topos “sătmărean” şi să reliefeze identitatea culturală a acestui ţinut de graniţă în întregul ei. lată un motiv, şi nu singurul, pentru care elaborarea acestui dicţionar nu s-a făcut fără dificultăţi. începuturile culturii şi scrisului sătmărean reclamă o întoarcere în timp, în care criteriile valorice au alte valenţe. Recunoaştem că “postmodemitatea” din jurul nostru ne-a privit mereu peste umăr dînd, nu o dată, cu tifla paginilor colbuite de vreme. Ne-ar fi tentat mai mult o perspectivă analitică a mentalităţilor şi interferenţelor culturale decît cea de reconstituire istorică; ne-am fi dorit să trecem cu uşurinţă, printr-o apăsare de tastă a computerului de la o fişă la alta. Dar zona sătmăreană, magnitudinile ei cultural-spirituale, nu este fişată. Deocamdată trebuie coborît în bibliotecile teologice (se va vedea pe parcurs din ce cauză) din Oradea, Cluj, Blaj, Beiuş pentru a inventaria referinţele culturale “din părţile sătmărene” (acest subtitlu era adesea prezent în revista Familia din Oradea Mare). Nu poţi vorbi despre Satu Mare fără să nu parcurgi revistele - făclii ale României de Nord: Foaia pentru Minte, Animă şi Literatură, Diorile Bihorului, Aurora Română, Revista catolică, Cele trei Crişuri. La atingerea acestor pergamente simţi o religiozitate pe care tastele unui computer sunt incapabile a ne-o transmite... în consecinţă, sintetizarea unor informaţii de istoriografie locală, chiar descriptive, ni se pare la fel de importantă ca şi configurarea unei prime încercări de valorizare a elementului cultural din acest areal nordic, prea des ocolit de bibliografii. * A căuta doar “opul” de excepţie în cei trei sute de ani (1700-2000) pe care-i cuprinde (cu aproximaţie), acest dicţionar este, vorba cronicarului, “inimii durere”: din trei sute de ani, două sute au fost epuizaţi într-o luptă surdă pentru dreptul la limbă şi confesiune! Abia în 1859 apare prima catedră de limbă şi literatură română la Satu Mare; în 1863 prima “societate de leptură”; în 1874 prima carte românească tipărită în oraş - Margaritarie sau sentintie poetice..., toate cele trei evenimente datorate unui om providenţial: protopopul şi dascălul Petru Bran; abia în 1885 apare prima revistă a românilor sătmăreni - Revista catolică, a părintelui Dr. Vasile Lucaciu. Fără şcoli româneşti în satele şi orăşelele lor, fiii ţinuturilor sătmărene se îndreaptă, mai bine de o sută de ani, spre Oradea Mare, Viena, Roma, Blaj. Aici vor deveni episcopi (Grigore Maior), cercetători în bibliotecile Vaticanului (Aloisie L. Tăutu), mesageri ai romanităţii transilvane (Vasile Lucaciu), directori şi profesori la preparandii, protopopi apreciaţi în localităţile Transilvaniei, primari ai unor mari oraşe (Virgil Nistor, primar în Şimleul Siîvaniei - 1920; primar al Clujului - din 1933). Adevărată “pepinieră”, judeţul Satu Mare, a trebuit să dea mai mult decît să primească, decît s-a întors în el. Dar ca şi copacii smulşi din luturi, printre 5
