Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)
Afirmarea - pagini literare sătmărene
A lucrat ca profesor (Cărei) şi consilier teritorial la inspectoratul pentru cultură Satu Mare. Activitatea literară: a publicat, sporadic, poezie şi traduceri în revistele: Steaua, Tribuna, Familia, Vatra, Flacăra. Semnează poezia cu pseudonimul Gabriel Raţiu. In Satu Mare publică în antologiile Afirmarea, Şcoala sătmăreană, în revistele Solstiţiu, Pleiade, Poesis. Colaborează cu publicistică la Ardealul (Satu Mare) şi Informaţia zilei. * Apreciat traducător din limba maghiară, Comeliu Bala a risipit, cu discreţie, prin publicaţiile culturale ale anilor ’80, poezii ale unui heteronim - Gabriel Raţiu. Nepublicate încă într-un volum, poeziile sale emană o severă robusteţe pe un fond lexical cu pecete interbelică. Pe un ton solemn, fără a fi însă religios, el dezghioacă motive şi simboluri dintr-un imaginar creştin (“... lată-mă astfel de tot împărţit/ precum cele cinci pîini, fără cuţit,/ un păstrăv de sînge al apelor reci/ azvîrlit în pîntecul mării de veci”; Păstrăvul) şi dintro memorie ancestrală cu care se identifică: “Este limba acelui (cît de nevîrstnic eram!)/ arhanghel din Nord zugrăvit pe cununi/ de lemn cenuşiu. Lîngă pedepse.” (01 august 1988). Gabriel Raţiu este un caligraf pentru care decorul tradiţional ţine de o senzitivitate rustică în care fiorul cosmic impregnează fiinţa şi locul: “E tinda de piatră; în lacrime toţi/ pescari şi fecioare, cei albi şi cei hoţi/ toţi prinşii dansului înecăcios/ cu zarvă subţiri de suveică şi os...” (Relativitate). Dar în tonurile sale, dure, se ascunde un subversiv, care scrişneşte abia oprindu-şi în gîtlej imprecaţia, numai pentru că se simte responsabil (“el clopotarul/ care poartă în cîrcă roţile lumii, singurătatea...”), purtătorul unei ascunse misii: “Jefuit de speranţe cu glasul desfigurat jupuit/ trec printre cariatide în genunchi abajurul vişiniu al înaltelor/ mă desparte de eşfodul/ din veci ridicat pe un deşteptător de nisip/ pe o gheară în amfiteatrul din jur împrejur/ plopii formînd dîrdîie ca ploaia în noaptea/ de toamnă...” (Dicteu). Ediţii îngrijite: Ady Endre - Sânge şi aur, traduceri din limba maghiară de George A. Petre, ediţie deNaeAntonescu şi Comeliu Bala, Ed. Cogito, Oradea 1996, 156 pag.; Ady Endre - Itthon, Hier, Zu Hause/ Aici, acasă, prefaţă şi ediţie îngrijită de Comeliu Bala, Ed. Muzeului sătmărean, 1997, 62 pag-Traduceri din limba maghiară: Áprily Lajos - Prinţul tristeţii, versuri, Ed. Kriterion, Bucureşti, 1979, cu o prefaţă de R. Boureanu, 123 pag. (Cu poezii din Áprily Lajos figurează în antologia Dincolo de formă. Pagini de poezie şi proză maghiară din România, Bucureşti, Ed. Albatros, 1981); Szilágyi István - Cad pietre în fîntîna seacă, roman, Ed. Kriterion, Bucureşti, 1984,472 pag.; Géza Szávai - Promenadă cu femei şi ţapi, roman, Ed. Pont publisher, Budapesta, 1997, 382 pag.; Géza Szávai - Vă binecuvîntez cu gloanţe (Postludiu), Ed. Pont publisher, Budapesta, 1998,386 pag. Opinii despre traducător: “Este limpede că avem de a face cu o tălmăcire fidelă şi plină de virtuţi. Comeliu Bala a stăruit pe textul dificil al romancierului căutînd echivalenţe nu doar lingvistice ci şi afective, limba romanului fiind plină de sonuri vechi şi potriviri de miere... Bagajul de termeni este impresionant, varietatea sinonimică constituind punctul de rezistenţă al traducerii. Pe lîngă toate acestea se adaugă o anume culoare locală, o ştiinţă înnăscută de găsi termenii regionali specifici, fără stridenţe, fără excese.” Eugen Uricariu (prefaţă - Cad pietre în fîntîna seacă de Szilágyi István) * “Traducătorul a izbutit, atît cît poate spune un necunoscător declarat al subtilităţii de limbă a originalului, să se apropie de cuvîntul “Prinţului tristeţii”. îndeosebi, cred eu, poezia Dedicaţie, care deschide volumul, este un model de traducere... Dar reuşitele nu se opresc numai la această * 35
