Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)
Şcoala sătmăreană
mobilat capul....”; “M-am cutremurat...”; “...îmi izbesc fruntea de pereţi şi urlu...”; Spargerea cercului sau călător pe autostrăzile himerei, Ed. Panteon, 1993) autorul abordează un registru al unui limbaj mai esenţializat,alb, cedîndîntîietate nu confesiunii ci unei desfăşurări picturale: “Măceşe şi mere sălbatice pasul/ următor, melancolic./ / “perfid şi o manevră”//de învăluire plus/ golit de plus...”. Detaliul cîştigănuatîtprin minuţiozitatea de haiku a cadrului cît prin sensibilitateaplastică (“floare demac/ pusă/ aproape de/ sfîrcuri// - furtuni de nisip/ în mine/ stîmind -”; pag. 41) sau prin fiorul halucinatoriu, dalinian, al asocierilor: “moară de vînt/ lîngă suburbiile sîngelui. pictor// şi flori de cîmp. bărci albe// pînze. o păpuşă falsifică imaginea cu/un bisturiu./eaproape tîrziu... (pag.9). Cu alte mijloace, putem spune că poetul L. Tămaş reface pe cont propriu pătratul alb pe fond alb al lui Malevici, sau jocul cu “mărgele de sticlă” al lui Hesse, ambiţionînd că se poate picta cu cuvintele: “...în alb/şi albastru/pictate/ cuvintele tale/ cireşe necoapte-i/ culeg miresei/ mele mărgele de sticlă” (pag.39). Continuînd o observaţie a criticului Al. Cistelecan privitoare la o scriitură “convulsivă” şi una “candidă” la autorul nostru (Un sangvinic, Luceafărul, nr.46,1996), putem spune că ele sunt dublate de două voci care se încorporează în sunetul poeziei lui L. Tămaş: una care nu încetează să se aşeze, pe sine, într-o “avalanşă” a senzaţiilor şi imaginilor (“ca un orb îmi caut drumul/ spre casă ca un leopard/ cu şira spinării/ ruptă, tîrîş”; pag. 13) şi, o alta, care nu pridideşte să creeze un “tu” lărgit, un celălalt contrastiv, în numele căruia nu osteneşte să vorbească, să descrie realul din jur: “pentru tine versul/ îşi pune/ mantia de purpură” (pag.44) sau: “numele// tău ţine un/ nufăr în gură/ amprenta visului tău// stă pe o stîncă/ şi naşte...” (pag.43). Spre acest celălalt/“tu” limbajul nu pare să poarte nici o invocaţie, nici un “mesaj” ci doar redă o stare de “puls chircit/ în avalanşă”, o încremenire într-un “cerc magic” (simbolul cercului este prezent şi în primul volum) în care cele două entităţi apar plasate într-o intensitate extremă a existenţei: “sintaxă _______T________ camală./cerc./ (tu & eu) în acel cerc/ blînzi şi blegi, cumplit” (pag. 48). Intitulîndu-şi poemelePatria sîngelui (după o sintagmă a “modelului” stănescian, vizibil şi în primul volum) am fi tentaţi să afirmăm, la prima vedere, că poezia lui L. Tămaş este hrănitădintr-o “metaforă sanguinară”. Cred că este doar o aparenţă: nu există o extrapolare a unei “terminologii sanguinare”. Dimpotrivă. Motivul preponderent în această carte este lacrima. Ba mai mult: autorul aşeazăscriitura sub semnul lacrimei ca şi cum scrierea s-ar face plîngînd - fie într-o beatitudine care-1 face să cuprindă universul, fie de dezamăgire că verbul n-are puterea de-a mîntui: “lacrima/ lacrima şi clapele maşinii/de scris” (pag.7); sau: “iezer cu apă/tulbure// lacrima, pe clapele maşinii de// scris.//iezer// sîngele. picurat pe o piatră” (pag. 14) Analogia lacrimă/sînge poate avea semnificaţia eristică a jertfei dar şi cea a sensului de paradis germinativ, de placentă amniotică. Bogata terminologie "acvatică” (iezer, ostrov, fluviu, peşte, rouă, trestii, solzi, peşteră, unduire, gheaţă, picura, pluti etc.) se concretizează în versuri de o frumuseţe glacială (“deportaţi/pe/ o/ lacrimă”; “visul ca un pumn de ţărînă curge/ pe cristalinul ochiului/înlăcrimat”; sau: “schit tatuat pe o/ lacrimă. Schit visul meu”) care anunţă un poet ce îşi construieşte de pe acum semnul distinctiv. El figureazădejaînDicţionarul debutanţilor (1990-1995)publicat parţial de Dan-Silviu Boerescu (Cartea, nr.2 (7) 1996) şi numărul dedicat "Tabloul sinoptic al nouăzecismului” (Echinox, nr.6-9,1995). Referinţe critice: Alui Gheorghe, Adrian - Lucian Tămaş, Spargerea cercului..., în Antiteze, nr.3/oct. 1993; Silvan, Paul-Emanuel - Debut: L.Tămaş, Evanghelistul clipei, în Poesis, nr. 10-11 (41-42), oct.-nov., 1993; Horváth, Anton - Lucian Tămaş: Spargerea cercului..., în Steaua, nr.12, dec., 1993; Boerescu, Dan-Silviu-“Rezervaţia de îngeri ai Nordului”, în Poesis, nr.2 (50), 1994; Cistelecan, Al. - Fulguraţii şi preţiozităţi, în Luceafărul, nr. 12 (190), 24 aug. 1994; Andriescu, Radu - Lucian Tămaş - Spargerea cercului..., în Con238
