Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)
Luceafărul
asumarea unei civilizaţii, a rasei şi culturii sale pentru care poetul este ambasador dar şi luptătorpotenţial: “într-un bar, cîntanoapte de noapte/un cîntăreţ negru/ cîntăreţul negru cînta în ritmul inimii lui triste” (Cîntăreţul negru). Lumea va fi ostilă cîntecului (“Intro noapte de iarnă/ s-a adunat fam i 1 ia sa pentru a asculta ritmul inimii lui”), dar puterea sa - transmisă din timpuri arhaice - este o profesiune de credinţă a poetului, izbăvitoare, nu numai pentru om dar şi pentru umanitate: “Să povestim despre Salvador Dali şi Raimon/ Din ritmul străzii dansatoarei/La amîndoi le-aplăcutsăadune liniile şi trupurile/ Să şteargă praful oraşelor pierdute” (Declaraţie arabă). Acest refuz de a-şi lăsa supus cîntecul, de-al tocmi rob mai marilor zilei l-a costat iată o tinereţe, pe Salah Mahdi. Dar cîntecul este şi un talisman care-1 apără prin lume (în ciuda avertismentului mamei din visul său: “Tu, fiule, te va omorî o poezie într-o zi” - Căderea stelelor în Babilon), un nord magnetic, care-1 conduce prin întortocheatele căi ale căutării fiinţei. Acest pilon, inoxidabil pentru memorie, mama, (ea este sinonimă la Salah Mahdi cu patria, cu limba) este, de fapt, legătura cu Babilonul mirific, pentru care se plăteşte, de regulă, cu sînge: “mama mea/ care şi-a dăruit anii copiilor săi/ împrăştiaţi pe/ străzi străine/ şi pe scenele războiului murdar” (Desene pe cuvinte luminate). Dar rămîne poemul: “moare cîntăreţul şi rămîn cîntecele lui”. Desigur, poemele lui Salah Mahdi puteau fi “stilizate”, “aranjate” să sune româneşte, dar autorul şi-a dorit să se vadă propria sa “potrivire”, chiar poticnită încă în topica limbii române, chiar ffizînd unele dulcegării, dar păstrînd, astfel, fluiditatea lor originală, ca un semn că este un receptor viu, perfectibil, al graiului nostru. * Cu Legitimaţia lui Salah (Ed. Solstiţiu, 2000) autorul nu schimbă nici discursul poetic nici registrul tematic. Poetul scrie doar sub presiunea imediatului: nu ceea ce spune este important ci candoarea cu care oficiază rolul de conviv la mese (alese sau imaginare), de partener al celuilalt -_______M________ 130 străinul, necunoscutul de pretutindeni. De aceea crîşma, în poemele lui Salah, nu e un loc al subumanului ci a sărbătoririi celuilalt de lîngă noi prin care percepe realitatea, prin care devine partener, cetăţean al lumii, cum îi place să se autonumească. Hotărît, Salah face din colocvialitate o solemnitate religioasă. Rupt de cultura şi limba sa el nu devine rupt de lume. Pierzînd "un paşaport" el a cîştigat o lume. Ca şi poeţii nomazi, din lumea sa arabă, el alege să cînte oriunde şi oricui (a se vedea diversitatea dedicaţiilor poemelor sale) despre frumuseţea lumii şi a omului. Pe intensitatea clipei de acum, pe care şi-o asumă şi cheltuie, el brodează parabole, în care triumfă umanul, amintiri, în care dacă chipurile s-au şters rămîne o intensă prospeţime a peisajului, care-i şi salvează poezia din desuetitudine, care-i şi ţine loc de substrat cultural. * Referinţe critice: Suciu, Ovidiu - Salah M. Hassan - în apărarea lui Eminescu, în Gazeta de Nord-Vest, 27 iulie 1991; Tudor, Stela- Concitadinul nostru Salah M. Hassan, în Univers sătmărean, 7 august 1991; Suciu, Ovidiu -Descoperirea lui Eminescu, în T ribuna, nr. 20/21 -26 martie 1992; Pintescu, Al. - Salah Mahdi, Căderea stelelor în Babilon, în Poesis, nr.2/3 (21- 22)anul III, 1992; IliescuAdriana-Căderea stelelor în Babilon de Salah Mahdi, în Zburătorul, iulie-august-septembrie 1992; Rachieru,Adrian Dinu -Căderea stelelor în Babilon, în Bucovina litera ră, nr.9-12, 1992; Danilov,Nichita -Salah Mahdi, un poet irakian de limba română, în Evenimentul, 1995; Zubaşcu, Ion -Poetul irakian Salah Mahdi s-a retras la Mănăstirea Rohia, în România liberă, nr.2627, 13 nov. 1998, p.26; Creţu, Gh. - loan Salah Mahdi - povestea romanţată a unui poet irakian creştinat şi stabilit în Satu Mare, în Universul, 24 dec. 1999; Dorian, Gellu - Ioan-Salah Mahdi, în Convorbiri literare, nr. 6, 2000. Opinii: “Salah este un liric dezrădăcinat,
