Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)

Luceafărul

transplantat într-o cultură căreia se străduieşte să i se integreze “dureros de dulce”. De aici, drama sa, care este cea tipică a insului continuu chinuit de conflictul dintre aspiraţie şi posibilităţi, dominat finalmente de o singurătate mare cît deşertul Arabiei...” Dan-Silviu Boerescu (Căderea rachetelor “Patriot” în Babilon, în Luceafărul, 1992)

Salah Mahdi captează în versuri fragile o candoare fulgurantă, sedus de o caligrafie suavă a lumii. Poemele se transformă în mici clinchete argintii, apelînd nu numai la frăgezimea cuvîntului, dar şi la ingenuitatea şi imaterialitatea lumii. Caligrafia scoate poemul din zodie nostalgică, transformînd elegia într-o graţioasă elevaţie a candorii...”

Al. Cistelecan

(Alt arab românizat, în Luceafărul)

MAIOR, Grigore__________

S-a născut în localitatea Sărăuad, de lîngă Tăşnad (atunci în comitatul Solnocul de Mijloc) în anul 1715. Numele la naştere: Gavrilă. Fiu de oameni săraci, a fost boitar, la o turmă de porci pînă pe la 12-15 ani. îşi desăvîrşeşte şcoala la Cluj (retorica, la Institutul iezuit, 1737), Colegiul Urban “Propaganda Fide” - Roma (doctoratul în fîlosofie şi teologie între 1740-1747), Blaj. în 1754, la 18 octombrie, cînd se deschid şcolile româneşti de la Blaj, sub păstorirea episcopului P.P.Aron, este printre dascălii locului de unde va “răsări soarele românilor” (I. Heliade Rădulescu).

La Blaj, Grigore Maior se ocupă de realizarea unui dicţionar, organizează biblioteca. Introduce“beneficul de pâne” pentru studenţii teologi. Pentru căsprijinărevenirea lui I. Micu Klein este arestat de călugării iezuiţi,escortat laMuncaci,întemniţat, 1764- 1770. (Din această perioadă datează o doină ce se cînta în satele din Ardeal în secolul al X VI I-lea: “Plouă, plouă prin copaci/ Rob îi Maior la Muncaci/ în temniţă sub pămînt/ N u simte nici boare, nici vînt/ în temniţă, în prinsoare/Nu vede rază de soare...”)

Prin diplomă împărătească, semnată de Maria Teresia, este numit episcop, la 27 octombrie 1772, pentru Transilvania.Este întîiul episcop unit care n-a mai ţinut lîngă el un teolog iezuit. Datorită lui se înfiinţează la Viena un seminar, la “Sf. Barbara”, cu 15 locuri gratuite pentru români. “De acolo au început între Români a se înmulţi preoţii cei învăţaţi şi iscuţiţi” (Petru Maior). în calitate de episcop, Grigore Maior a început o muncă de promovare a învăţămîntului românesc înfiinţînd şcoli şi biserici şi redactînd manuale şcolare. Sub el s-au tipărit la Blaj cărţile: Acatistierul (1774), Liturghieruî (1775), Catavasierul (1777), Ceaslovul (1778), Bucoavna (1777). A trimjs tineri să studieze la Viena şi Roma.

în localitatea Sărăuad (a donat bani personali pentru zidirea bisericii de aici), a fost prezent de două ori, ultima dată fiind însoţit de Ignatie Darabant şi Samuel Micu Klein, prin satele de pe valea Someşului, Crasnei şi Meseşului (vara lui 1776).

Activitatea sa românească nu este pe placul oligarhiei ungureşti. Pentru a împăca spiritele, în sinodul din 12 mai 1782, Grigore Maior, în vîrstă de 67 de ani, renunţă la episcopie. Moare în singurătate, retras la Alba Iulia, în 1785. Şi-a lăsat averea în scopuri de binefacere şi culturale. Ulterior, va fi reînhumat la Blaj.

*

Opinii:

“Bucurie mare cu adevărat latot clerul şi poporul românesc au fost pentru venirea episcopului Maior, carele după ce au venit în scaun, bun părinte şi către toţi blînd şi

_______M_______

131