Vulturescu, George: Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului (Satu Mare, 2000)
Geneze
fantasticului eliadesc (Fantasticul în proza lui M. Eliade). Deşi dezvoltată pe un teren bine fixat de E. Simion (raportul science-fiction şi proza mitică, universul ca spectacol, trecerea din vis în vis etc.) lucrarea lui Gh. Glodeanu este “construită “ temeinic, îmbinînd rigurozitatea profesională universitară cu “originalitatea demersului critic” (M. Handoca). Urmărind suprafaţa unui bogat material documentar (istoria literară pare să-l atragă cu aceeaşi intensitate) de geneză a operelor, criticul fixează, cu pertinenţă, cîteva trăsături esenţiale ale “artistului la tinereţe”, care vor fi amplificate în cărţile următoare (Eseuri, Mircea Eliade..., Poetica romanului...) pe structura unei “poetici” (înţeleasă ca o fundamentare a unei conştiinţe a romanului românesc). Trăsăturilor esenţiale (“energetismul dionisiac”, “elanul vital de factură nietzscheniană”) criticul opune, în permanenţă, o poetică a autenticităţii întrun sens modernist, a scriiturii, a relaţiei de complementaritate dintre autor-operă, cu accentul pe “actul creaţiei”. Pe linia filiaţiilor eliadeşti criticul rămîne pe tot parcursul demersului său un descriptiv (care preferă, uneori şablonard, să povestească povestirea: “Euthanasius, un bătrîn sihastru, renunţă la deşertăciunile şi la falsitatea lumii şi se întoarce la o natură primară, nepătată, ferită de coruperea civilizaţiei” - pag. 47; “PovestireaMoara lui Călifar a devenit antologică prin măiestria cu care autorul dezvoltă şi rezolvă confuzia dintre vis şi realitate” - pag. 52) sedus de firul epic, brodind pe buclele lui alte bucle. Critica devine de nuanţă nu intuitivă. Fascinat de procedee care ţin de naratologie, criticul devine el însuşi naratolog: instrumentul predilect cu care operează nu e laserul ci analogia. O ştiinţă a analectelor, a punerii faţă în faţă a unor extrase semnificative din varii opere produce la Gh. Glodeanu substanţiale şi imprevizibile relaţii: re-naşterea lui Dominic Matei (Tinereţe fără tinereţe) şi starea larvară din Metamorfoza lui Kafka; motivul memoriei din Funes cel ce nu uită a lui Borges şi învăţătorul Zaharia Fărîmă din Pe strada Mîntuleasa...; Ileana din Noaptea de Sînziene şi Margareta din Faust; ritualul aşteptării morţii din Şanţurile al cărui personaj, Moşu’, “stă să moară” şi personajul lui Agârbiceanu (din Luminiţa) care “se pregăteşte să moară” etc. etc. Lucrarea de debut a lui Gh. Glodeanu va fi reluată (sub o altă formă) în 1997. Accentul se extinde de la “poetica fantasticului” asupra romanelor existenţialiste ale lui M. Eliade rotunjind caracterul monografic, de privire de ansamblu asupra operei sale. Considerată o formă modernă de antiliteratură, autenticitatea legitimează o scriitură subiectivă considerată periferică - jurnalul intim, memoriile, autobiografiile şi corespondenţa - pe care criticul o urmăreşte şi-i parcurge eşafodajul care o omologhează. Şantier, Romanul adolescentului miop, Gaudea-mus, Maitreji, Nuntă în cer, întoarcerea din rai, Huliganii sunt privite prin “pactul biografic” al identităţii dintre autor, narator şi personaj. Caracterul indirect al relatărilor lui Eliade (naraţiunea care conţine şi propriul comentariu) va prefigura, crede criticul, “o direcţie extrem de fertilă a prozei româneşti de mai tîrziu, cea a metaromanului” (pag. 214). în 1998, Gh. Glodeanu publică două cărţi (Poetica romanului românesc interbelic şi Dimensiuni ale romanului contemporan) care pun în lumină capacitatea sa de sinteză, spiritul disociativ şi utilizarea unor modele funcţionale (modelul narativ obiectivat şi modelul narativ experimental) în evoluţia şi valorizarea romanului românesc. într-o dinamică a formelor literare, cele două mari serii (Rebreanu, Cezar Petrescu, G. Călinescu, Hortensia Papadat-Bengescu - narativul “obiectivat”; Camil Petrescu, M. Eliade, A. Hóiban, M. Sebastian, M. Blecher, M. Sadoveanu, Mateiu Caragiale, Urmuz - narativul “experimental”) din analiza lui Gh. Glodeanu nu mişcă din loc scara valorilor, nu mizează pe alte “soluţii” miraculoase: “scopul investigaţiei de faţă a fost acela de a sintetiza principalele discuţii iscare în jurul romanului şi nu dea oferi soluţii, răspunsuri refuzate sau mereu 102
