Grigorescu, Felicia: Forme de artă în cimitire evreieşti din nord-vestul Romaniei (Satu Mare, 2013)
II. Cimitirul
II. CIMITIRUL II.A. Ritualul funerar la evrei ILA.l. Cimitirul Alături de sinagogă, cimitirul este cealaltă instituţie1" importantă a iudaismului. Similar, aceasta a fost valabil pentru echivalentele biserică - cimitir în lumea creştină a Europei din evul mediu timpuriu şi până la începutul epocii modeme". Amândouă instituţiile în timp au devenit modalităţi prin care evreii au putut să-şi manifeste capacitatea şi opţiunea lor, în diferite domenii ale artelor plastice, lucru evident mai ales din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după emancipare. Atunci când evreii îşi asumă anumite forme de exprimare artistică, considerăm că o fac mai ales pentru individualizarea comunităţii lor în spaţiul şi mediul social contextual. Pe lângă o importantă modalitate de manifestare a identităţii iudaice, instituţia cimitirului a fost mai întâi o prioritate religioasă, mai stringentă decât sinagoga. De cum primeau dezlegarea stabilirii într-o localitate, evreii se îngrijeau de deschiderea cimitirului, prin acesta consfinţindu-se oarecum, dreptul şi legarea lor de spaţiul respectiv. Dacă cimitirul a fost de-a lungul mileniilor de exil, primordial şi permanent spaţiu de definire identitară, evreii şi-au realizat acest deziderat asumându-şi şi modalităţile de exprimare plastică specifice, în primul rând prelucrarea artistică a pietrei. Importanţa deosebită a acestei forme de manifestare religioasă pentru evrei, reiese din nenumărate pasaje biblice, identificate şi interpretate de-a lungul vremii, în literatura rabinică. Nu numai viaţa evreului este condusă de textul sfânt, ci şi ceea ce urmează vieţii* 11 12. Tora face referiri clare la înmormântare, la spaţiul folosit ca loc de îngropare, respectiv la ceea ce s-a dezvoltat în timp ca cimitir iudaic, fapt petrecut în perioada talmudică1', cât şi la semnul pus pentru marcarea locului de înhumare pentru fiecare decedat, materializat prin piatra funerară iudaică. Aceste pietre de mormânt sunt cele care au devenit în timp principalele purtătoare ale formelor de artă, şi doar la finele secolului al XIX-lea în cimitirul evreiesc apar şi alte motive pentru dezvoltarea unor forme noi de exprimare artistică. Pentru nominarea acestei instituţii evreieşti în limba ebraică se utilizează mai multe forme : bet kevarot - casa mormintelor, bet ólam - casa veşniciei, bet fiaim - casa vieţii, după multiplele semnificaţii cu care evreii încarcă acest spaţiu. încă din Evul Mediu cimitirul evreiesc nu a trecut neobservat, fiind perceput de majoritatea creştină ca Hortus Judaeorum - grădina evreilor, iar în Italia era cunoscut ca Mons Judaicus14 - deoarece prescripţia cerea ca cimitirul să fie aşezat pe o pantă. în zona studiată astfel de exemple de aşezare în pantă a cimitirului sunt numeroase : la Valea lui Mihai (BH), unde s-a conservat bine un cimitir de mari dimensiuni, la Târgu Lăpuş (MM), Tăşnad (SM), Copalnic Mănăştur (MM), Certeze (SM) şi în multe alte localităţi. 111 Manuela Paraipan, Simbolistica funerară iudaică, în Studia Hebraica, Issue nr. 8/2008, p.201 11 loan Albu, Influenţe central-europene în iconografia funerară transilvană, în Istorie şi tradiţie în spaţiul românesc VI, Sibiu, 2006, p. 53, (In continuare: Influenţe...) 12 Maria Radosav, Livada cu rodii, Ed. Argonaut, Cluj Napoca, 2007, (în continuare Livada...), p. 17, rolul textului sfânt în viaţă este atât de profund, încât chiar perioada de după viaţă nu poate fi imaginată fără acesta... 13 Federaţia Comunităţilor Evreiaşti din România, Memoria cimitirelor evreieşti, editat cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor, Bucureşti, 2007, p. 84, (în continuare: FCER, Memoria...) 14 Magyar Zsidó Lexikon, 1929 (în continuare MZsL), p. 890 9
