Grigorescu, Felicia: Forme de artă în cimitire evreieşti din nord-vestul Romaniei (Satu Mare, 2013)
II. Cimitirul
Sumele rămase după terminarea înmormântării, se foloseau la întreţinerea cimitirului precum şi în scopuri caritabile. Majoritatea surselor identificate, situează înfiinţarea unei Hevra Kadişa cam în acelaşi timp cu deschiderea cimitirului. In localităţile mari, unde au existat mai multe comunităţi sau mai multe rituri, au existat mai multe astfel de societăţi. în zona studiată, menţionăm oraşul Sighetu Marmaţiei, în care divizarea evreilor după curentul religios era deosebit accentuată, dar exista şi un număr foarte mare de evrei. Hevra Kadişa se putea înfiinţa unde comunităţile erau suficient de numeroase (fiind necesare 18 persoane), uneori înaintea construirii sinagogii. Cea mai veche Hevra Kadişa din nord-vestul României a fost identificată la Oradea, datând din 173164, al cărei statut era semnat de 68 de enoriaşi. în Maramureş la Dragomireşti, frăţia funcţiona de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, dinaintea construirii sinagogii. La începutul secolului al XIX-lea s-au identificat frăţii în Maramureş, la Copalnic Mănăştur, înfiinţată odată cu cimitirul, la fel în judeţul Satu Mare la Negreşti-Oaş, de asemenea înfiinţată odată cu cimitirul. La Cărei frăţia datează tot de la începutul secolului, iar la Satu Mare în 1842 deja exista. Spre mijlocul secolului s-au identificat frăţii în Maramureş la Bârsana, Glod şi în judeţul Satu Mare la Sanislău. Ele se înmulţesc mai mult în a doua jumătate a secolului al XIX-lea: în Maramureş apare la Şomcuta Mare în 1852, la Baia Mare în 1862 (1861 după MZsL p. 625), la Glod, şi Baia Sprie spre sfârşitul secolului, sunt menţionate în Bihor la Salonta în 1852, iar în judeţul Satu Mare la Botiz. Se cunoaşte că au mai funcţionat frăţii, fără să deţinem datări: la Sighetu Marmaţiei, Teceu, Budeşti, Iza, Moisei şi Seini în Maramureş, la Valea lui Mihai, Marghita în Bihor şi la Craidorolţ, Livada şi Odoreu în judeţul Satu Mare65. Din nefericire arhivele şi documentele comunităţilor evreieşti în marea lor majoritate au fost distruse în perioada deportărilor evreilor. în podul sinagogii din Baia Mare s-a păstrat un registru al înmormântărilor care a fost trimis de preşedintele comunităţii în anii ’90 ai secolului XX, la Muzeul Holocaustului din New York66. în identificarea acestor documente, dacă ele s-ar mai păstra, un mare impediment îl constituie şi scrierea ebraică, evreii rămaşi fiind puţini, iar cunoscătorii limbii ebraice de asemenea, chiar în rândul evreilor, nemai existând multe posibilităţi de învăţare a limbii. 64 Tereza Mózes, Evreii din Oradea, Ed. Hasefer, 1997, p. 112 (în continuare: Oradea...) 65 R. L. Braham, Enciklopédia ... Ml Informaţie orală primită de la preşedintele comunităţii evreilor din Baia Mare, ing. M. Şalic. 18
