Habersack, Sabine - Puşcaş, Vasile - Ciubotă, Viorel (szerk.): Democraţia in Europa centrală şi de Sud-Est - Aspiraţie şi realitate (Secolele XIX-XX) (Satu Mare, 2001)
Ion Bulei: Democraţia la români. Un proces neterminat
actualităţii”, supunându-se legii sincronismului şi a dominanţei, în momentul respectiv a ceea ce era superior asupra inferiorului. Fatal apăreau greutăţi de asimilare a noilor forme, cu inerente inadvertenţe. Un fond extern accentuat de felul de a fi al românilor, repede receptivi în spaţiul românesc nu întâlnim o rezistenţă contra modernităţii care să ia forma unei împotriviri făţişe. Românii nu au un Komiakov, care să opună individualismului occidental un colectivism cum era cel rus, de “mir”. Nu au avut un antioccidental ca Dostoievski, pentru care Rusia nu trebuia să se europenizeze pentru că avea locul ei între Asia şi Europa. Nu au avut un Danielevski, care în cartea sa din 1869, “Rusia şi Europa” substituia Rusia Europei. Nu au avut un reacţionar în politică aşa cum a fost Pobedonosev. Nu au în literatură un Andrei Belâi, care, într-un poem al său, “Petersburg”, din 1908, vărsa sânge tătăresc asupra Occidentului. A. Blok chema sciţii împotriva Europei, iar V. Briusov, în 1905, invoca “ferocele hun”10 11. Tradiţionalismul românilor nu ia forme active. în politică ei sunt antimodemişti doar sentimental. Nici măcar Caragiale nu este un antioccidental (în sensul de aici un antimodernist). El nu se opune venirii Occidentului peste noi, fapt inevitabil, critică doar excesele de zel, căderea în ridicol, în hilar. La români, fazele dezvoltării istorice s-au precipitat şi redus la intervale foarte scurte. în mai puţin de un secol ţările române au trecut de la un capitalism primar, cum era înainte de 1821, 1829, la unul comercial, pentru ca la sfârşitul secolului să intre într-unul industrial, cu regim protecţionist, stăpânit de ideea valorificării pe loc a bogăţiilor ţării, şi până în 1918 să ajungă şi la un capitalism organizat cu marea finanţă pe de o parte şi cu statul pe de alta. Astfel că de la 1829 la 1918 România „a ars” toate etapele evoluţiei sociale şi economice capitaliste. Sistematizarea bazelor de dezvoltare a capitalismului o dă încă Şt. Zeletin după modelul clasic al lui Sombart. După acelaşi model, alţi cercetători din perioada interbelică, cum era de pildă P. Ercuta11, ajung la precizări destul de puerile: „De la 1829 la 1866 capitalism comercial; de la 1866 la 1886 mercantilism; de la 1886 la 1903 capitalism industrial; de la 1903 imperialism”12. Discuţia a continuat şi după al doilea război mondial în Democraţia la români 10 D. Tschizewski, Storia dello spirito russo. Firenze, 1965, p. 251 şi urm. 11 Die Genesis des modemen Kapitalismus in Rumänien. Leipzig, 1941. 12 O schemă, de altfel meticulos făcută, ne dă, de pildă, C.G. Rommenhoeller, consulul general al României în Olanda, în valoroasa sa lucrare: La Grande Roumanie. La structure économique, sociale, financiare, politique et 33
