Habersack, Sabine - Puşcaş, Vasile - Ciubotă, Viorel (szerk.): Democraţia in Europa centrală şi de Sud-Est - Aspiraţie şi realitate (Secolele XIX-XX) (Satu Mare, 2001)
Ion Bulei: Democraţia la români. Un proces neterminat
Ion Bulei discurs ţinut la Senat, afirma: „Istoria ne arată că acele ţări care n-au ştiut să se lecuiască singure de aceasta boală a reformelor care se succed prea repede una după alta, au fost lecuite de alţii, dar o dată cu lecuirea au pierdut individualitatea lor, au dispărut ca naţiuni libere”5. Nu se putea spune că nu era aceasta o judecată sănătoasă. în general, după înfrângerea revoluţiei paşoptiste, mulţi gânditori români ai timpului, majoritatea participanţi la evenimentele de la 1848—1849, atunci când se pronunţau asupra modului de rezolvare a problemelor româneşti îşi încărcau gândul de prudenţă. Kogălniceanu, care nici mai înainte nu accepta revoluţia decât ca ultima ratio, după aceea nu mai considera posibilă calea evolutivă6. La fel I. Heliade („Nu suntem partizani ai revoluţiilor decât ale celor ce se fac în spirit...”, vezi Scrisori din exil, 1891 ş.a.). I. Maiorescu considera „carbonerismul« nepracticabil la români din cauza situaţiei geopolitice7. Aaron Florian vorbea de „evoluţie socială”, iar Al. Russo se gândea la resurecţia morală a poporului său ş.a. Ce se poate constata este o tendinţă de apropiere a poziţiilor, un fel de linie de mijloc între un deziderat ca acela al lui C.A. Rosetti ce exalta revoluţia („geniu uriaş al viitorului, sfânta trâmbiţă a vieţii...”8 şi o recomandare ca aceea a fostului domnitor Gh. Bibescu („Să facem ce vom face pe supt ascuns şi fără zgomot”. Şi atunci când se susţine revoluţia ca mijloc de progres nu se are în vedere decât o revoluţie organică, legată de trecut. Cum prea bine remarca istoricul Al. Zub: „oricât de radicale ar fi înnoirile propuse de o revoluţie, ele nu sunt niciodată destul de radicale pentru a nu li se putea descoperi rădăcini în trecut”9. Chiar dacă n-a fost revoluţionar, procesul de modernizare şi democratizare a urmat un ritm mult prea precipitat, creând o mare discrepanţă între formele noi introduse în ţară prin procesul revoluţionar de modernizare şi fondul preexistent şi, de fapt, în bună măsură încă existent şi în veacul al XIX-lea. Este o realitate a zonei în care românii se află. Popoarele care intrau mai aproape de timpurile noastre în sfera de cuprindere a capitalismului nu refăceau evoluţia celorlalte popoare mult mai înaintate pe această cale, ci se puneau dintr-o dată „în planul 5 P.P. Carp, Discursuri, vol. I, p. 302. 6 Vezi M. Kogălniceanu, Prefaţă la Letopiseţele.... I, 1852 sau Tainele inimei. 1850. 7 Vezi în N. Bănescu, V. Mihăilescu, loan Maiorescu. 1912, p. 226 8 Vezi C.A. Rosetti, Scrieri. I, 1887, p. 8 9 Vezi foarte buna lucrare a lui Al. Zub, A scrie si a face istorie. Iaşi, 1981, p. 255 şi mai ales paragraful Tradiţie şi înnoire sau „mersul revoluţiei, p. 251—261) 32
