Habersack, Sabine - Puşcaş, Vasile - Ciubotă, Viorel (szerk.): Democraţia in Europa centrală şi de Sud-Est - Aspiraţie şi realitate (Secolele XIX-XX) (Satu Mare, 2001)
Camil Mureşan: Câteva consideraţii cu privire la evoluţia democratică în Centrul şi Sud-Estul Europei
Fără îndoială, ele au fost foarte liberale, garantând drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, proprietatea10, separarea puterilor, guvern reprezentativ cu miniştri responsabili etc. Sistemul, promiţător, era însă îngust. Participarea la alegeri şi dreptul de a fi ales, reglementat prin împărţirea alegătorilor pe colegii şi limitat prin cens, permitea accesul în viaţa politică doar a câtorva mii de cetăţeni, din cei vreo 600-700.000 câţi ar fi putut beneficia de aceste drepturi într-un sistem democratic real. , • Până la 1911 câteva amendamente la legea electorală au ridicat la 100.000 numărul alegătorilor pentru Camera Deputaţilor şi la 25.000 al celor pentru Senat. Dar având în vedere creşterea între timp a populaţiei, şi aceştia constituiau numai 7,6% din numărul bărbaţilor adulţi. Acordarea dreptului de cetăţenie străinilor s-a făcut abia la 1879, sub presiunea marilor puteri, care condiţionau de aceasta recunoaşterea independenţei. Procedura adoptată a rămas în continuare greoaie, solicitanţii având de aşteptat uneori cu anii soluţionarea cererii lor. Adăugându-se inechitatea flagrantă a distribuirii proprietăţii agrare şi situaţia grea a majorităţii ţărănimii, se poate conchide că până pe la 1921-1923 România a fost avansată, formal, spre democraţie, dar beneficiara acesteia era numai minoritatea constituită de categoriile superioare ale societăţii. Nu alta a fost situaţia în statele de la sud de Dunăre: o dominantă naţionalist-iredentistă chiar mai virulentă decât în România, un liberalism declarativ, cu intermezzouri dictatoriale, multă instabilitate legislativă şi guvernamentală. în Serbia, de la 1861 până la 1914 s-au promulgat 5 constituţii, mereu suspendate, modificate şi intercalate cu perioade de absolutism princiar sau regal, cu scandaluri politice, lovituri de stat, asasinate - culminând cu acelea care au pus capăt vieţii prinţului Mihail Obrenovic la 1868, şi a regelui Alexandru Obrenovic şi a soţiei sale la 1903. Acestui ultim episod, de extremă brutalitate, i-a urmat nemijlocit readucerea la tron a familiei Karagherghevici. Muntenegrul a cunoscut un permanent regim princiar autocratic, întrerupt numai între 1905-1907 de o efemeră intrare în vigoare a unei constituţii. Un aspect interesant al dezvoltării politice a Bulgariei este acela că îndată după recunoaşterea autonomiei sale, adunarea de notabili întrunită la 10 Protejată astfel şi împotriva unor eventuale noi legi rurale! ... Este şi părerea lui Keith Hitchins, România 1866-1947. Bucureşti, [1994], p. 33. Evoluţia democratică în centrul şi sud estul Europei 21
