Czira Árpád: Călătorie în jurul lumii 1914-1916 (Satu Mare, 2007)
Penza
Ajunşi la Kiev, am fost cazaţi în cetate, unde din nou am fost număraţi, din nou ni s-au luat datele personale. Cu privire la persoana mea au avut loc discuţii privind stabilirea apartenenţei mele la soldaţi sau la ofiţeri şi care ar fi corespondentul meu în gradele militare ruseşti. Spre norocul meu şi datorită faptului că până acuma am fost trecut în rândul ofiţerilor am fost înregistrat din nou în corpul ofiţeresc, fapt ce a fost mai avantajos deoarece beneficiam de aceleaşi drepturi ca ofiţerii. Am fost consultaţi şi medical de către doi medici tineri care erau de naţionalitate cehă, ambii prizonieri, după cum declarau ei, beneficiind de salariu şi încadrare în spital în funcţie de medici, în afară de locuinţă şi hrană. Mi s-a părut că sunt numai studenţi în medicină. In schimb medicii noştri au venit cu noi în continuare, deşi la Kiev era mare nevoie de ei, spitalele şi lagărele fiind pline de prizonieri răniţi şi bolnavi care au şi decedat din lipsă de tratament medical, lucru ce l-am aflat de la o asistentă medicală germană. După ce am fost înregistraţi definitiv, am fost împărţiţi în două grupe. Primul grup de aproximativ 150 ofiţeri, în care intram şi eu şi 400 de soldaţi, am fost porniţi a doua zi la drum spre Penza, care era un nou centru de colectare şi redistribuire a prizonierilor, aşa cum am aflat mai târziu. PENZA La Penza ne-am întâlnit şi cu alţi prizonieri, ofiţeri şi soldaţi, care erau cazaţi în barăcile de lângă gară. Am fost cazaţi şi noi în aceste barăci. A doua zi ne-au separat pe naţionalităţi, atât ofiţerii cât şi militarii. Ungurii şi germanii pe o parte, iar pe cei de naţionalitate slavă de cealaltă parte. Slavii au fost duşi în partea sudică a Rusiei, pe când noi în Siberia. De aici încolo viaţa noastră s-a schimbat radical devenind tot mai grea. Am fost îmbarcaţi în garnituri de tren de clasa 3-a atât de mulţi că nu aveam locuri suficiente. Ne odihneam pe rând, când unul dormea, celălalt făcea de veghe. De la comandantul de transport primeam zilnic 70 kopeici, sumă pe care nu am primit-o regulat, cu care trebuia să ne aprovizionăm în staţiile în care se oprea trenul. Puteam cumpăra came, ouă, unt, pâine care se găseau din abundenţă chiar dacă era deja 19
