Czira Árpád: Călătorie în jurul lumii 1914-1916 (Satu Mare, 2007)
Lvov 17 octombrie 1914
soldaţi ruşi. Cu cât pătrundeam în oraş cu atât mai des ieşeau oamenii în stradă, dar nu manifestau duşmănie ca în satele prin care am venit. Aici localnicii ne-au primit cu deosebită bunăvoinţă. Au fost zadarnice înjurăturile ruşilor, bătăile biciului, chiar şi câte un foc de armă tras în aer, locuitorii, din toate direcţiile, aruncau între rânduri alimente şi îmbrăcăminte, dând dovadă în acest fel de simpatia lor faţă de noi. Deşi erau numai de o lună de zile sub ocupaţie rusească se pare că s-au săturat de acest fapt şi destul de frecvent strigau spre noi în limba germană;-Wo sind die unsere - Unde sunt ai noştri?-Wann kommen die unsere - Când vin ai noştri?-Aushalten - Rezistenţă!-Sie kommen - Vin! le răspundeam noi. Doar acuma am simţit ce înseamnă a fi om liber. Şi acuma am în faţă acei tineri şi vârstnici cu feţe îmbujorate care încercau să ne acorde un ajutor chiar dacă erau sub ameninţarea ruşilor. A trebuit să mai treacă un an, până când, în 1915, au învins ai noştri şi au reocupat oraşul Lvov. Tare aş fi dorit să fi fost de faţă atunci dar eu eram deja departe în Siberia prizonier rus, dar presimţirea mea s-a împlinit pentm că după aia, după 1939, în urma războiului germano-polonez, trupele sovietice au reocupat oraşul. Oamenii numesc acest lucru istorie. Doar crucile din lemn din jurul Lvovului ar putea spune, dacă ar putea vorbi ce este aceasta cu adevărat. Dar cine se interesează de morţi. Viaţa continuă şi fabrică arme şi cu mai groaznic efect. “Memento mori”5. In Lvov am fost încartiruiţi într-un fost liceu, unde în sfârşit am putut să ne odihnim şi să ne spălam. Alimente aveam din belşug deoarece localnicii ne-au aprovizionat în aşa măsură că nu puteam să le mai băgăm în buzunare. Aici datorită bunăvoinţei ofiţerului rus am avut o viaţă mai suportabilă. Doar nesiguranţa ne îngrijora. Au trecut 2-3 zile şi nu s-a întâmplat nimic. Deja speram că nu ne vor duce mai departe. Poate se va schimba situaţia de pe front şi vor reveni ai noştri, care nu erau mai departe de 50-60 km de la locul luptei la care am participat şi noi. Dar soarta a voit să fie altfel. După două zile de odihnă din nou am fost încolonaţi şi ne-au dus la gară. Aici totul era 5Adu-ţi aminte, că vei muri (salut întrebuinţat de călugării trapişti). 16
