Czira Árpád: Călătorie în jurul lumii 1914-1916 (Satu Mare, 2007)
Lvov 17 octombrie 1914
agitaţie dar şi cu speranţa că de acolo nu ne vor duce mai departe. După dejunul cu ceai din nou am fost încolonaţi, ofiţerii în faţă, după noi soldaţii, ca în ziua precedentă, şi mare surpriză, pentru ofiţeri s-au pus la dispoziţie cămţe, precum şi pentru cei răniţi, iar soldaţii ne-au urmat pe jos. Ce i-a determinat pe comandanţii ruşi să facă această deosebire, această faptă nobilă, lucrul a rămas o taină pentru noi. Probabil prin aceasta au vroit să demonstreze locuitorilor Lvovului, unde era şi un serviciu de Cruce Roşie, comportamentul uman faţă de prizonieri. Am pornit la drum în zorii zilei. Distanţa ce urma să fie parcursă fiind lungă se pare că ruşii au primit ordin să ajungă la Lvov înainte de înserare, astfel au grăbit marşul, fapt ce a fost greu de realizat de soldaţii obosiţi. Unii au rămas în urmă şi am putut observa adevărata stare de suflet a cazacilor. Aplicau lovituri cu “nagaica” pe spinarea soldaţilor, care astfel au fost şi mai deprimaţi şi pentru a-i putea salva de împuşcare cu greu am putut să-i luăm în căruţe. După amiază a apărut la orizont Lvovul. Coşurile fabricilor bombardate şi arse arătau spre cer ca un simbol de “memento”. Pe marginea drumului, atât pe dreapta cât şi pe stânga, erau ridicate nenumărate cruci din lemn, semn că pe aici au fost lupte puternice şi au fost înmormântaţi cei căzuţi. Cu sufletul îndurerat mă gândeam la cei de acasă care se roagă pentru ei cerând lui Dumnezeu să-i ocrotească şi să-i conducă acasă la familia iubită. Ce joc trist al sorţii că omenirea nu poate trăi fără război, deşi ar trebui doar un pic de bunăvoinţă pentru rezolvarea paşnică a conflictelor. Din păcate trebuie să treacă un timp mai lung pentru a predomina înţelegerea, dar trebuie să vină deoarece numai astfel poate fi salvată omenirea. Ajunşi la marginea oraşului Lvov am fost debarcaţi din căruţe, care s-au reîntors. După o odihnă de o jumătate de oră din nou am fost încolonaţi. LVOV 17 octombrie 1914 Coloana ca un şarpe pătrunde în oraşul Lvov. Prizonieri austro-ungari. înainte mergeau ofiţerii, vreo 50-60, după ei soldaţii, vreo 500-600, flancaţi între călăreţi cazaci şi 15
