Virag, Cristian: Situl neolitic Halmeu - Vamă (Satu Mare, 2015)
Capitolul I. Cadrul geografic. Elemente de habitat
câmpie, indicând o climă mai aspră decât cea de astăzi. în urma evoluţiei anaterme a climatului din Postglaciar, se constată regresul pinetelor, concomitent cu prospectarea molidului, relevate în toate spectrele polinice din regiune. în această perioadă aici existau molidişuri întinse, însoţite de mestecănişuri12. în faza molidului cu stejăriş apare, amestecat, şi alun (7000-5500 a. Chr.), iar în diagramele polinice începe să crească treptat ponderea unor esenţe lemnoase mai termofile, ca Ulmus, Quercus, Tilia, culminând cu extinderea masivă a alunului. Această etapă se caracterizează printr-un climat cald şi uscat, astfel încât speciile de conifere se retrag chiar din etajul montan. Pe parcursul acestei perioade (Borealul), pe câmpie se extinde vegetaţia ierboasă xerotermă. Prospectarea treptată a esenţelor foioase amintite, în special în Atlantic (5500- 2500 a. Chr), corespunde unui climat care rămâne în continuare călduros, dar devine mai umed. în această perioadă existau păduri întinse de foioase mai termofile (Quercetum mixtum), iar pe câmpie are loc extinderea masivă a vegetaţiei lemnoase. Din spectrele polinice provenite din Ţara Oaşului, se poate constata că la sfârşitul Atlanticului, odată cu scăderea frecvenţei polenului de Ulmus, Tilia, Corylus, are loc o nouă expansiune a molidului, în regiunile de câmpie însă, paralel cu retragerea ulmului şi a teiului, se extind speciile de Quercus, formându-se astfel păduri dominate în special de stejar. Aici apare de timpuriu fagul şi în mod sporadic carpenul. în Subboreal (2500-800), în mod treptat, clima redevine mai uscată. La început, în regiunile montane, domină pădurile de Picea, dar se constată şi o creştere progresivă a curbei polenului de Carpinus, care treptat va popula suprafeţe întinse, constituind un subetaj distinct. Apogeul carpenului (faza carpenului) se înregistrează înainte de prospectarea fagului. Făgetele coboară şi în regiunile de câmpie, unde tocmai în Subboreal existau cele mai întinse păduri, precum şi imense terenuri mlăştinoase13 14. Abordând problema din perspectiva zonalităţii verticale, din cauza treptelor de relief existente, a influenţei climatice, a expunerii şi orientării pantelor în câmpia joasă, vegetaţia de silvostepă apare în asociere cu pâlcuri arbustive formate din lemn câinesc (Ligustrum vulgare), lemn râios (Evanimus verrucosa) şi mai ales pajişti stepice cu asociaţii de Festuca silcata, Lolium perenne, Agrostia tenuisH. în zonele umede, respectiv în mlaştini, apare o vegetaţie de stufăriş (Phragmites communis) în amestec cu specii de papură (Schaenaplectus lacustris), specii de rogoz (Carex sp.), cărora li se adaugă speciile acvatice de cozar, peniţă, trifoişte (Menyantus trifoliata) şi multă Glyceria aquatica15. Multe dintre speciile de arbori au fost folosite de comunităţile neolitice ca materiale de construcţie: gorunul, cerul, stejarul, carpenul şi frasinul pentru bârne, iar stufărişul pentru acoperiş. Analizele polinice efectuate de A. Bogdan, C. Diaconeasa şi Z. Benedek din forajele de la Berveni, Cheşereu, Sâncrai, Ghenci, Tiream şi Căuaş au relevat existenţa următoarelor specii: Pinus (70-80%), Betula (10-17%), restul Picea, Ainus, Ulmus, Corylus, Abies, Fagus, Tilia şi elemente de silvostepă formate de Graminee, Chenopodiaceae, Artenisia16. în forajul de la Căuaş17, la adâncimea de 2m, în acelaşi strat cu fragmente ceramice neolitice, a fost descoperit polen de Graminee cultivate (65%) alături de stejar, ulm, frasin, salcie, tei (35%). Cristian Virág 12 Karácsonyi 1995, p. 138. 13 Karácsonyi 1995, p. 138. 14 Berindei/Măhăra 1971, p. 36. 15 Berindei/Măhăra 1971, p. 36. 16 D. Ignat 1998, p. 17. 17 Benedek 1969, p. 28-29. 12
