Virag, Cristian: Situl neolitic Halmeu - Vamă (Satu Mare, 2015)
Capitolul I. Cadrul geografic. Elemente de habitat
în 1907 revin în actualitate planurile din 1886, luîndu-se în discuţie două posibilităţi: prima presupunea îndiguirea cursurilor de apă, a doua - realizarea unui canal Tisa-Tur cu o lungime de 33 km. Astfel, în primăvara anului 1915 au început lucrările la canal, pentru a fi apoi stopate în 1918. în 1926 problema este repusă în discuţie. Are loc întrunirea mai multor specialişti din România, Ungaria şi Cehoslovacia care decid abandonarea construirii canalului, principala cauză fiind cea de natură financiară. Se decide şi înălţarea digurilor existente sau, după caz, construirea lor. Definitivarea lucrărilor care duc la peisajul natural actual se realizează în anii 70 prin construirea barajului de la Călineşti9. Solurile Din punct de vedere pedogeografic teritoriul pus în discuţie se încadreză în regiunea de câmpii şi dealuri joase, aflată sub influenţa unui climat temperat de nuanţă subatlantică, ceva mai umed decât cel obişnuit de stepă, în condiţii de drenaj superficial mai slab şi de nivel hidrostatic mai aproape de suprafaţă, ceea ce a favorizat extinderea solurilor argiloiluviale şi a celor hidromorfe. Solurile brune, brune podzolite şi solurile argiloiluviale sunt caracteristice câmpiilor înalte (cu altitudinile între 125-150 m), piemonturilor şi munţilor joşi. Solurile brune podzolice din zona câmpiei înalte se prezintă bine structurate, cu un drenaj, în general, bun şi cu o reacţie de la slab acidă spre acidă. Solurile podzolice, argiloiluviale, pseudogleice şi pseudogleizate se găsesc în zonele depresionare (Depresiunea Oaşului şi în Câmpia Someşului), se caracterizează printrun proces de podzolire avansat, cu o textură uşoară, slab structurată şi sunt sărace în humus. Acolo unde panta terenului este redusă, nu se asigură drenajul superficial şi, astfel, terenul este compact, greu, impermeabil, determinând băltiri prelungite în perioadele ploioase şi după topirea zăpezii, ceea ce are ca urmare o pseudogleicizare accentuată. Pe Câmpia Careiului, izolat la sud de Câmpia Ierului şi la vest de Valea Crasnei apare cernoziomul freatic - umed, aflat în diferite stadii de levigare, ceea ce determină şi fertilitatea solului. La nord de Cărei se face trecerea intr-un cernoziom levigat gleizat, iar spre nord-vest spre solurile nisipoase, slab dezvoltate, uneori chiar nesolificate. în evoluţie, aceste soluri au fost influenţate de apa freatică situată, azi, la 2,5-5 m adâncime, iar în Câmpia Crasnei şi lunca Ierului, specificul condiţiilor pedogenetice este determinat şi de regimul hidric periodic. Pe locurile mai joase ale vechilor albii părăsite şi ale microdepresiunilor de terase, sau de sufoziune, având nivelul apelor freatice aproape de suprafaţă, s-au format soluri hidromorfe de tipul solurilor gleice, humicogleice şi pseudogleice (între Someş şi Crasna, precum şi izolat pe partea de câmpie din dreapta Someşului), sau de locovişti hidromorfe (Câmpia Ecedea şi a Ierului) şi locovişti aluviale (lunca Crasnei). Pe fosta vale a Ierului mai apar răzleţ petice de cernoziom levigat gleizat, supus unui exces de umiditate, datorită drenajului natural foarte slab. Pe unele terenuri ale fostei mlaştini Ecedea s-au format soluri humicogleice de mlaştină şi turbă eutrofă. Paleoflora Date certe cu privire la evoluţia vegetaţiei, începând cu finele perioadei glaciare provin în urma unor analize de polen efectuate în această regiune. Asemenea cercetări au fost făcute de E. Pop pe Câmpia Ecedea10 11, precum şi de Viorica Lupşa la Negreşti-Oaş, mai recent Angelica Feurdean", în mlaştinile Câmpul Steregoi şi Preluca Ţiganului. în succesiunea fazelor silvestre din prima etapă a Postglaciarului se remarcă dominaţia pinului (faza pin-mesteacăn), însoţită de Betula, Salix şi Ainus, inclusiv în zona de 9 Fazekas 2008, p. 10-11. 10 Pop 1957, p. 5-32. 11 Feurdean/Astaloş 2005, p. 63 - 72 Cadrul geografic. Elemente de habitat 11
