Karácsonyi, Carol: Flora şi vegetaţia judeţului Satu Mare (Satu Mare, 1995)
Capitolul II. Flora Judeţului Satu Mare
campanii antiepidemice, notează că, populaţia românească pentru prevenirea ciumei folosea usturoiul, metodă încercată şi de el cu succes (232). In această perioadă se remarcă activitatea floristică a lui P. Kitaibel, care străbate de două ori ţinuturile sătmărene. în anul 1796 parcurge ruta: Mlaştina Ecedea, Cărei, Moftin, Terebeşti, Ardud, Sâi, Borleşti; iar în anul 1815: zona de câmpie, Piemonturile Codrului şi „Ţara Oaşului“. Pe lângă însemnările botanice care cuprind sute de specii (84), jurnalul său de călătorie conţine date mineralogice, climatologice şi chiar etnografice. După cum remarcă E. Pop (145), faptul că P. Kitaibel a putut studia flora Mlaştinii Ecedea atunci când aceasta încă nu era de loc degradată, are o importanţă deosebită. Acest grandios monument al naturii, înainte de asanare a mai fost cercetat în anul 1778 de M. Pilier, ale cărui însemnări s-au pierdut ulterior (22), şi în anul 1859 de către geologul vienez A. Pokorny. In anul 1827 a fost întocmită o situaţie statistică asupra unor păduri din ţinuturile sătmărene, în care sunt menţionate atât suprafeţele acestora, cât şi speciile de arbori dominante în diferite staţiuni (54). Intre anii 1866 — 68 elevul sătmărean F. Divéky a colectat numeroase specii spontane în zonele de câmpie, colinare şi în Munţii Oaş-Gutâi, întocmind şi o lucrare de uz didactic, ce cuprindea cheile de determinare ale genurilor de plante găsite.* Moare în timpul unei excursii botanice, în anul 1869. Herbarul său, completat ulterior cu date noi, va fi publicat abia la începutul secolului următor (60). In următorii 50 de ani (1870—1920) apar doar date răzleţe asupra florei teritoriului, exceptând lucrarea lui S. Feichtinger cu privire la plantele ce cresc prin împrejurimile Tăşnadului (56). Primul studiu cu caracter geobotanic asupra judeţului Satu Mare este semnat de Al. Buia, care în perioada interbelică cercetează păşunile şi fâneţele de la Vetiş, Boghis, Doba şi Foieni (25). Tot în acest deceniu cercetătorul bucureştean S. Forstner publică myxomicetele din „Ţara Oaşului“ (61), iar P. Pteancu flora comunei Tiream (156). începe tot atunci o activitate prodigioasă şi inginerul silvic Z. Spârchez, ce va continua şi în decursul următoarelor decenii. Remarcăm şi expoziţia silvică organizată la Satu Mare în anul 1934, în cadrul căreia au fost expuse cinci albume, care conţineau 300 de specii de plante din flora judeţului (277). F. Balázs, care a funcţionat ca profesor la Cărei, publică date asupra florei (6) şi vegetaţiei (7) din împrejurimile acestui oraş. In ultimii cincizeci de ani cercetările botanice se diversifică şi iau o mare amploare, extinzându-se şi asupra unor zone încă necercetate. Se remarcă în mod deosebit activitatea floristică a lui I. Prodan, care publică în anii 1956—57 o serie de lucrări despre plantele ce cresc în nord-vestul ţării. în acestea sunt cuprinse date valoroase asupra florei nisipurilor, a Câmpiei Careiului, precum şi a Someşului (152). Tot în această perioadă E. Pop publică rezultatele analizelor de polen de la Berveni (145), stabilind principalele etape de evoluţie a vegetaţiei postglaeiare a regiunii. Cercetări similare sunt efectuate ulterior în „Ţara Oaşului“ de M. Cârciumaru (32) şi Viorica Lupşa (119). * O lucrare litografiată („Vezérfonal a Szatmár közelében termő virágos növények meghatározására") de 81 pagini (60), pe care nu am. reuşit să consultăm. 2 — Flora şl vegetaţia judeţului Satu Mare 17
