Dulgău, Bujor: Sigiliile instituţiilor Sătmărene din secolele XVI-XIX (Satu Mare, 1997)
III. Evoluţia sigiliilor şi tiparelor sigilare aparţinâd instituţiilor sătmărene şi descrierea lor - A. Sigiliile comitatului Satu-Mare
85 din cele patru sigilii are gravat câte un simbol aparte, reunite apoi în compoziţia heraldică a sigiliului unic, într-un scut scartelat, concedat de suveran în anul 1714 şi confecţionat în cel următor. De reţinut faptul că, potrivit unei hotărâri a scaunului de judecată comitatens, ţinut la Kisvărda în anul 1676, cele patru tipare sigilare păstrate până aici de juzii nobililor, pentru mai mare siguranţă vor fi depuse în păstrarea vicecomitelui22. De altfel, anticipând puţin lucrurile, vom spune că şi sigiliile unice ale comitatelor vor fi păstrate de către vicecomiţi23. Despre începutunle practicii sigilare în comitatul Bereg nu se cunoaşte nimic până la ora actuală24. Dar, cu oarecare aproximaţie, se poate presupune că şi aici a fost uzitată aceeaşi practică. Vecinătatea cu comitatele Szabolcs, Ugocea şi Satu Mare ne determină la această supoziţie. Este foarte posibil, având în vedere faptul că sigiliul unic are simbolurile plasate tot într-un scut scartelat, să fi cunoscut aceeaşi evoluţie ca şi stema şi sigiliul comitatului Szabolcs. Ba mai mult, aceste comitate obţin stemă proprie şi sigiliu unic cam în aceeaşi perioadă, în deceniile doi-trei ale secolului al XVIII-lea. Modalitatea de validare a documentelor emise de către autoritatea comitatensă cu sigiliile parţiale sau compuse prezenta un inconvenient, o dificultate, izvorâtă din necesitatea reunirii tuturor juzilor nobililor. Aceştia se reuneau cu ocazia adunărilor nobiliare generale şi parţiale, cu prilejul scaunelor de judecată comitatense. în plus, desele deplasări ale juzilor şi alegerea lor anuală includea riscul pierderii tiparelor sigilare aflate în păstrare permanentă. Creşterea considerabilă a volumului de înscrisuri administrative şi judecătoreşti, create de către comitate, a făcut resimţită nevoia unei simplificări a procedurii de autentificare. Cu timpul, autoritatea centrală s-a văzut nevoită a recunoaşte caracterul autentic al peceţilor comitatelor. Treptat, fiecare comitat va dobândi câte o pecete unică cu stemă, care să le individualizeze. Dreptul la sigiliu unic şi stemă era concedat de către suveran prin intermediul unor privilegii, în schimbul unor taxe considerabile.
