Dulgău, Bujor: Sigiliile instituţiilor Sătmărene din secolele XVI-XIX (Satu Mare, 1997)
II. Instituţiile politico-administrative şi ecleziastice sătmărene
69 comitate, vom reda cazul comitatului Maramureş. La 9 mai 1748 adunarea generală s-a adresat comitelui suprem, Cancelariei Regale ungare şi împuternicitului comitatului Maramureş de la Viena pentru obţinerea stemei şi a sigiliului unic. Pe baza aprobării de principiu a Măriei Terezia, comitatul şi-a întocmit propriul blazon. Potrivit răspunsului comunicat de către împuternicit, taxa de sigiliu la Viena era de 150 fir., taxa de împrotocolare 2 fl. r., gravarea tiparului 12 fl. r.20. Comparativ cu simbolurile gravate în tiparul sigilar al comitatului Maramureş, tiparul comitatului Satu Mare este mult mai bogat, scutul are nouă partiţiuni, mobilele sunt mult mai numeroase. Prin urmare, preţul achitat pentru confecţionarea tiparului sigilar sătmărean trebuie să fi fost considerabil mai mare. Dintre istoricii care s-au preocupat în lucrările lor şi de evoluţia istorică a oraşului Satu Mare, Szirmay Antal menţionează, nominal şi cu certitudine, pe Czeglédy István ca fiind notar la 1616, pentru ca la începutul secolului al XIX-lea să consemneze existenţa unui primnotar, un subnotar, un notar onorific şi un arhivar în aparatul funcţionarilor oraşului21. Sigur că existenţa notarilor la nivel de oraşe este cu mult anterioară. Oraşele au avut, comparativ cu comitatele, sedii stabile pentru magistrat, prin urmare munca de cancelarie s-a putut organiza în condiţii mai favorabile, iar actele păstrate mai bine, scutite de desele mutări sau evacuări. La 1597, pe o scrisoare de mărturie a oraşului, figurează şi numele unui Mihály Deák22, care cu certitudine era notar (deák). Pe documentele oraşului din veacul al XVII-lea figurează la modul constant semnătura notarilor: în 1609 - „Nótárius“23, 1653 - „Juratus nótárius“24, 1684 - „Város hites Nótáriusa“25, 1691 - „Cittis Notario“26. Dacă până în 1712 cele două târguri regeşti aveau fiecare propriul notar, după acest an magistratul comun avea un singur notar, fiind membru al consiliului. în veacul al XVIlI-lea documentele poartă tot mai adesea semnătura primnotarului jurat al oraşului, semn că exista şi un al doilea notar (subnotar,
