Dulgău, Bujor: Sigiliile instituţiilor Sătmărene din secolele XVI-XIX (Satu Mare, 1997)

III. Evoluţia sigiliilor şi tiparelor sigilare aparţinâd instituţiilor sătmărene şi descrierea lor - A. Sigiliile comitatului Satu-Mare

94 creneluri două steaguri; în cantonul din stânga al şefului un peşte înotând în jos; în punctul forte sau de onoare, sub bastion, se află o coroană deschisă cu cinci fleuroane; în cantonul central al flancului drept patru brâuri orizontale, simbolizând cele patru cursuri de apă mai importante din comitat: Tisa, Someşul, Crasna şi Turul; în scutul central figurează un coroi66, situat pe o terasă alcătuită din trei movile, sprijinind cu piciorul drept o inimă din care smulge cu ciocul, totul înconjurat de un dragon încoronat ce muşcă din propria-i coadă; în cantonul central al flancului stâng un snop de grâu pe o terasă, în cantonul din dreapta al talpéi un ciorchine de strugure cu o frunză şi un vrej; în cantonul central al talpéi (cantonul vârfului) un cerb situat pe o terasă, trecând spre dextra; în cantonul din stânga al talpéi o ramură de stejar cu o ghindă şi două frunze. Scutul este timbrat de o coroană regală deschisă, cu nouă fleuroane, de sub care pornesc lambrechini pe ambele flancuri. O atentă comparaţie între compoziţiile din stemă şi câmpul sigilar ne permite a constata câteva diferenţe semnificative, unele, desigur, şi ca rezultat al dificultăţilor de gravare. Astfel, bastionul din cantonul doi al stemei are reprezentate şi două ţevi de tun în locul celor două ferestre din tiparul sigilar, coroana deschisă din punctul forte are nouă fleuroane, cea din sigiliu doar cinci; dragonul din stemă este înfăţişat sub formă ovală, în sigiliu are forma rotundă; în stemă este reprodus un pelican sau stârc, în sigiliu un coroi, totul plasat într-un scut central (în abis), lucru ce nu este evidenţiat în stemă, ciorchinele din cantonul şapte are două frunze şi un vrej, în sigiliu o frunză şi un vrej; în cantonul opt cerbul este înfăţişat rampant, în sigiliu din profil, trecând spre dextra. Scutul din sigiliu e mai suplu, având marginile curbate puţin spre interior, cele ale scutului din stemă sunt paralele. Figurile naturale cuprinse în compoziţia din emblemă ilustrează bogăţiile naturale şi ocupaţiile de bază ale locuitorilor din zonă: racul şi cega67 amintesc de imensa şi bogată baltă Eced

Next

/
Oldalképek
Tartalom