Dulgău, Bujor: Sigiliile instituţiilor Sătmărene din secolele XVI-XIX (Satu Mare, 1997)
III. Evoluţia sigiliilor şi tiparelor sigilare aparţinâd instituţiilor sătmărene şi descrierea lor - A. Sigiliile comitatului Satu-Mare
95 şi de apele curgătoare ce străbat teritoriul comitatului, ghinda şi cerbul de pădurile Nirului, Codrului şi Oaşului, ciorchinele de strugure de viticultură şi podgoriile existente, snopul de grâu de cultivarea pământului şi câmpiile mănoase. Asemenea mobile vom întâlni şi în stemele comitatelor învecinate: Bihor (peşti, snopi de grâu, ciorchini de strugure), Solnocu de Mijloc (ciorchine, spice de grâu, ghindă, cursuri de ape), Bereg (ciorchine, ghindă, peşti) şi Szabolcs (spice de grâu, peşte). Bastionul simbolizează cetatea de odinioară a Sătmarului şi rolul avut ca cetate strategică de graniţă (véghelyi erősség). Compoziţia din inima scutului şi coroana deschisă din punctul forte reprezintă blazonul de conte aparţinând lui Alexandru Károlyi68. Stema din sigiliul comitatului Satu Mare prezintă şi două particularităţi ce-i conferă unicitate în rândul tuturor comitatelor din Transilvania, Partium şi Ungaria. Este singura având scutul clasic cu nouă partiţiumi, prezentat ca model în mai toate tratatele de heraldică. Pe lângă aceasta, este singură stemă de comitat ce include în compoziţie un blazon nobiliar, probabil o răsplată pentru semnatarul Păcii de la Satu Mare cu imperialii în aprilie 1711 şi o recunoaştere a serviciilor aduse de strămoşii contelui Curţii imperiale de la Viena şi Coroanei ungare. Potrivit privilegiului acordat de către Carol al Vl-lea şi comitatul Satu Mare beneficia de dreptul de a aplica pecetea în ceară roşie, asemenea altor comitate din Ungaria. Totodată, se prevedea în mod expres distrugerea, într-un loc public, a celor patru tipare sigilare vechi69. Urmărind modul de validare a documentelor emise de autoritatea comitatensă după 1721, vom constata că absolut toate sigiliile sunt de tipul timbrat, foiţa de timbru fiind aplicată peste ceara roşie. Până la mijlocul secolului al XIX-lea au fost utilizate la validare mai multe variante de sigilii. Deşi paradoxal, tiparul sigilar din aur, confecţionat în 1722, nu a fost utilizat până la finele
