Popp, Aurel: La capătul unei vieţi… fragmente de jurnal şi alte scrieri (Satu Mare, 1999)
Destin comun
La capătul unei vieţi... 79 ( pe marginea expoziţiei lui Nagy Oszkár )65 Situaţia artei noastre, aici în Ardeal, este ciudată. Artiştii noştri, trăind din farâmiturile scăpate ici-colo, din ajutoarele de stat mizerabile, nu se pot strânge într-o tabără. Statul nu-i ajută, publicul nu le cumpără lucrările, cu toate acestea artiştii noşt i pictează, desenează, 'modelează. Muncesc pentru cultura ardeleană, şi sui lipsiţi de materiale, de o viaţă bună, şi de toate cele pe care marea masă în t'runte cu statul ar trebui să le ofere. Organizează expoziţii, micile lor economii le cheltuie pe materiale, rame, marmură, bronz şi mai bine nu mănâncă, dar fac expoziţii şi prin acestea "oferă" oamenilor. Perseverenţa, sârguinţa şi nobleţea fac plăcere maselor, sau unora, în schimb viaţa nu le oferă nimic. Omul ar crede că toate acestea aşa trebuie să se întâmple, sau că oamenii au multe alte probleme mai importante, decât să se ocupe de aceste lucruri. Este adevărat, problemele de care se ocupă oamenii în permanenţă, nu sunt bine rezolvate. Nu, deoarece vedem că şcolile noastre, justiţia, reforma agrară şi politica noastră, de care se ocupă mult şi mulţi, nu stau mai bine aici în Ardeal decât problema artei. Slabă mângâiere, dar aici în aceştia există măcar speranţa că odată şi odată ! Dar în artă ! Artiştii noştri n-au reuşit să realizeze nici o grupare până acum. Sistemul de breaslă al băimărcnilor îi mulţumeşte, dar ce se întâmplă cu ceilalţi , care nu se împart pe mantia Hollosy-Ferenczy- Cristos ! Vagabondează ici-colo şi se poate citi şi auzi că organizează expoziţii unii sau alţii. Expoziţii cu un succes moral mai mare sau mai mic, dar mereu în pierdere pecuniară. Este un mare păcat, al nostru, al tuturor, artişti şi public deopotrivă că nu adunăm artiştii din Ardeal într-o tabără. Aici, numai aici mai există speranţa ca popoarele Babelului să se înţeleagă, care acum lucrând separat, binecuvântaţi şi fără rost, construiesc ziduri ce se năruie. Descentralizarea aşa nu e bună. Artiştii din Arad, Timişoara, Oradea, Cluj, trebuie să ştie totuşi unul despre altul. Arta tuturor artiştilor ardeleni, trebuie să-l intereseze pe acela căruia îi plătim impozit din bănuţii noştri. Ei, şi dacă statul este dezinteresat, de ce nu ne-ar interesa pe noi : artiştii ?In fiecare oraş artiştii îşi au publicul lor ( de pildă la Oradea, Baia Mare) , da, dar 85 Popp Aurél: [ Válságban az erdélyi képzőművészet. (Nagy Oszkár képkiállitása alkalmából) - Criza artei plastice din Ardeal ( pe marginea expoziţiei lui Nagy Oszkár), Keleti Újság, 30 dec., 1922
