Popp, Aurel: La capătul unei vieţi… fragmente de jurnal şi alte scrieri (Satu Mare, 1999)
De ce nu a manifestat muncitorimea pentru eşedinţa judeţului
80 Aurel Popp ceilalţi trăiesc separat, ca rătăciţii în pustiu, pentru că nu au unde şi în jurul a ce, să se grupeze. Am fost nevoit să spun toate acestea, cu ocazia organizării mai multor expoziţii în tot Ardealul, şi pentru că mă doare să văd această situaţie dezorganizată. Iată, aici la Satu Mare şi Nagy Oszkár“, alături de artiştii sătmăreni, a organizat o expoziţie. A fost forţat de împrejurarea izvorâtă din dezordinea artei şi artiştilor. Deşi el este un artist serios* înaintând pe un drum aspru, dar bine gândit, mai poate produce lucruri mari. Iscusinţa desenului, simţul pictural, tehnica sa, concepţia tematică în egală măsură, ne oferă multe. Nu se aventurează în nici un curent, înaintează pe concepţiile lui Putz Leó66 67. Şi această concepţie este deosebit de plăcută şi mulţumitoare. Nu doreşte să ofere în mod forţat nici ceva nou, nici ceva ieşit din comun, dar oferă o artă picturală colorată şi pe aceasta o face bine întotdeauna. Este cel mai interesant că e poate singurul care, deşi pictor băimărean, pictează muncitori. El este singurul băimărean, care a pornit singur pe acest drum de la Baia Mare,unde, - chiar acum se desfăşoară expoziţia de iarnă - la Műcsarnok. A trebuit să scriu şi acestea despre Nagy Oszkár , fiind unul dintre cei mai talentaţi pictori tineri, care trebuie să-şi arunce valorile mult trudite, fără speranţa vreunei perspective - publicului, care-1 primeşte fără plăcere. A trebuit să scriu toate acestea pentru că, noi ardelenii îi avem pe cei buni ai noştri şi în artă. A trebuit să scriu, pentru că poate strigătul meu va avea ecou şi poate va exista cineva care va aduna într-un loc artiştii Ardealului. Intr-un loc, unde vor ieşi mai mult în evidenţă talentaţii noştri, putându-i valorifica mai bine. Satu Mare, în seara de Crăciun De ce nu a manifestat muncitorimea pentru REŞEDINŢA JUDEŢULUI (A trecut sezonul cireşelor ... Răspuns la un referendum denaturat)68 66 Nagy Oszkár (1895 - 1968) pictor, a lucrat în cadrul Coloniei de pictură de la Baia Mare. Este influenţat de pictura lui Aurel Popp, lucrând chiar în grupul de pictori de la Baia Sprie. Are ca tematică predilectă peisajul 67 Putz Leo, la care face referire Aurel Popp, este necunoscut M Popp Aurel : " Miért nem tüntetett a munkásság a megyeszékheyért ? (Elmúlt már a cseresznyeszezon ... Válaszom egy eltorzított referádára.)". [ "De ce nu a manifestat muncitorimea pentru reşedinţa judeţului. (A trecut sezonul cireşelor ... Răspuns la un referendum denaturat.)". ], Hétfői Friss Újság, Szatmár, 5 oct. 1925. Publicarea acestei scrieri, deşi nu are o tematică artistică se justifică prin dorinţa de a demonstra elanul, chiar patima cu care Aurel Popp prezintă adevărul, fie el de natură artistică, legat de