Popp, Aurel: La capătul unei vieţi… fragmente de jurnal şi alte scrieri (Satu Mare, 1999)

40 Aurel Popp berechet, de pildă să mă mai duc pe la şcoala de maiştri, la bunul meu profesor Székely Bertalan26, al cărui elev bursier a fost colegul meu Rakssányi Dezső27. Bătrânul meu profesor mă primea întotdeauna cu plăcere în atelierul său din strada Bajza, mai târziu strada Munkácsy Mihály, unde împreună cu prietenul său Lotz28 , obişnuiau să dialogheze în contradictoriu, atunci când încă Lotz Károly mai trăia şi lucra în acest atelier. Aici în atelierul lui Székely puteam veni num i în timpul meu liber şi puteam lucra doar foarte puţin. Sărăcia ce m-a însoţit în mod tradiţional o viaţă întreagă, şi în această perioadă mi-a fost tovarăşul meu cel mai fidel. Cei trei ani petrecuţi în munca de birou şi suplinirile de ici-colo nu mi-au îmbunătăţit situaţia cu nimic. Pictura în sine digera mult mai mult decât puteam eu să câştig cu nenorocita mea de îndeletnicire. în realitate lucram în atelierul lui Székely Bertalan nu ca elev ci mai mult ca oaspete, totuşi acesta fusese singurul loc unde mă grăbeam mereu nu cumva să pierd chiar şi un minut din timpul petrecut în compania meşterului meu. Erau ore de neuitat când maestrul nostru, de altfel nu prea vorbăreţ, se destăinuia. In această perioadă pregătea cartoanele pentru frescele de la Huedin, şi legat de motivele utilizate, se discutau despre multe lucruri, despre acele secrete , care sunt ca o comoară pentru fiecare artist, şi din cauza cărora suferă cei chemaţi. Nu pot omite acel eveniment de neuitat pe care l-am trăit alături de bătrânul, inimosul şi înţeleptul meu maestru, care nu râdea niciodată. Era perioada când pe străzi agitaţia era tot mai mare, când nu numai socialiştii, dar şi ţărănimea, cereau revendicări, reforme în dreptul la vot, drepturi generale ce ar fi permis, poporului, să aibă un cuvânt de spus când se decidea asupra sorţii sale. Era obiceiul ca atunci când bătrânul nostru maestru punea jos cărbunele şi întrerupea desenatul, ne adunam cu toţii în jurul lui şi începeam să discutăm despre o problemă actuală. Deseori discutam noi între noi, că ţara ar putea fi scoasă din prăpastia în care se afla [...] numai de către oameni cu o gândire corectă şi înţeleaptă. In mod firesc, 36 Székely Bertalan (1835 - 1910) pictor, reprezentant de seamă a picturii maghiare a secolului al XIX- lea. Este autorul unor mari compoziţii cu tematică istorică, alături de remarcabilele portrete, compoziţii, peisaje, ceea ce face ca întreaga sa operă să îl aşeze printre reprezentanţii de frunte ai artei maghiare. Din anul 1902 fiind profesor la Şcoala superioară de desen şi caligrafie din Budapesta, se numără printre profesorii preferaţi ai lui Aurel Popp. 27 Rakssányi Dezső (1879 - 1950) pictor, membru al şcolii artistice a pictorului Benczúr Gyula (1844 - 1920), făcându-se cunoscut în primul rând prin fresce 28 Lotz Károly (1833 - 1904) pictor, maestru al picturii monumentale în arta maghiară

Next

/
Oldalképek
Tartalom