Popp, Aurel: La capătul unei vieţi… fragmente de jurnal şi alte scrieri (Satu Mare, 1999)
14 Aurel Popp o sută de forinţi!...Ei bine, aceşi bani mi i-a trimis episcopul al cărui preot nam vrut să fiu, dar care a fost mai mult Om, omul lui Cristos, decât preot al bisericii. Şi a venit timpul ca după înştiinţarea lui Labdavszky, la o anumită dată, să plec la Budapesta, la examenul de admitere la academie. Buna mea mamă m-a petrecut la gară... Era după masă devreme, mergeam agale unul lângă altul, parcă însoţeam un mort la cimitir... Pe spate cu o straiţă mare albă din pânză de casă, în ea o pâine mare albă, lângă ea o bucată mai mică de slănină, ceapă, apoi două perechi de ciorapi şi o camaşă de schimb şi pantofi..Pe mine haine noi, un palton galben. Pălărie pe cap şi pantofi ieftini în picioare...Mama în negru, cu basma pe cap, niciodată n-a purtat pălărie... Pe drumul destul de lung până la gară, abia am schimbat câteva cuvinte. Ce am avut să ne spunem, neam spus dinainte, cu săptămâni în urmă, seri de-a rândul sau nopţile...Ea înainte de a se muta , l-a trimis pe unul dintre fraţi la Beiuş, iar pe fratele mai mare la Ciarda.6 Biata şi buna mea mamă, trebuia s-o las singură cu atâtea necazuri,cu ceea ce presupunea o mutare, dar mă consolam la gândul că nu erau multe lucruri de dus la Ciarda... Cu cât ne apropiam mai mult de gară, cu atât mai mult mă gâtuia ceva... Mi-am aşezat bocceaua pe peron, iar mama mi-a dat cinci forinţi: “Du-te şi i-aţi bilet”- mi-a spus... şi când am primit rest 50 de creiţari, am început să am o proastă presimţire, ce mi s-a şi adeverit... “ Aceşti 50 de creiţari ţi-i mai pot da, băiatul meu... Ăştia mi-s ultimii bani...Voi vinde ceva, poate fânaţul cu trestie de lângă Ziled şi din aceşti bani voi merge la Ciarda”... Au şi podidit-o lacrimile , şi până a sosit trenul dinspre Satu Mare, mai mult am plâns decât am vorbit... Astfel mi-am început cariera artistică şi de profesor... 1899, la 30 august am împlinit 20 de ani. Drumul de la Cărei la Budapesta , la clasa a IlI-a, m-a chinuit groaznic sufleteşte. Vedeam mereu şi cu ochii închişi, ochii plânşi ai mamei, îi simţeam fiecare atingere, ultima ei îmbrăţişare arzându-mi trupul. Dacă în 6 Ciarda Iapa (Csárda), localitate din judeţul Maramureş, Dicţionar de localităţi din Transilvania, Ed.Kriterion,1992
