Popp, Aurel: La capătul unei vieţi… fragmente de jurnal şi alte scrieri (Satu Mare, 1999)
La capătul unei vieţi... 15 prima parte a drumului îmi treceau prin minte reveriile noii cariere alese, la început mai slab, dar mai târziu, am descoperit fapta mea egoistă , neputând să adorm din cauza problemelor de conştiinţă, deşi înghesuiala m-ar fi putut îndemna la somn. Cine va mai face acum muncile casei, cine o va ajuta pe mama să facă rost de una-alta... Dumnezeule, ce-am făcut ?...Aşa am ajuns la Gara de Est, unde mă aştepta Labdavszky; aveam o culoare cadaverică. M-a dus la locuinţă, m-a culcat pe canapeaua care urma să-mi fie patul, respectiv în partea mea de cameră, unde, - atunci când voi sta acasă - voi putea să-mi petrec timpul liber. Pentru locuinţă trebuia de plătit opt pengő pe lună, pentru fiecare din cei trei dintre noi . Toată averea mea erau cinci pengő, de care nici nu aveam curajul să amintesc, fiindu-mi frică de faptul că tovarăşii mei de cameră mă vor arunca în stradă.Am trăit din straiţă şi după reuşita admiterii am simţit, că starea mea nu era identică cu cea visată acasă... Am adus cu mine şi muzicuţa şi până când am conştientizat situaţia în care mă aflu şi mai ales până când am cunoscut băieţii, care m-au lămurit cum trebuie să te ajuţi de unul singur , ei, până atunci, locatarii din strada Izabela au putut asculta numai cele mai jalnice romanţe... Fereastra se deschidea către o curte pustie , lipsită de vegetaţie, pe care puteam privi doar cerul cenuşiu . Straiţa mea dătătoare de viaţă pe zi ce trecea se făcea tot mai mică si văzând asta, în sfârşit am hotărât să câştig nişte bani cu orice preţ. Biata mama, pe lângă lenjeria mea sărăcăcioasă, îmi dăduse ca găteală năframa ei de mătase, pe care după spusele ei, o purtase la biserică când s-a căsătorit cu tata. Este de înţeles că în această vreme priveam totul prin prisma sentimentală, atât de mare grijă aveam de aceasta năframă - mai mult ca de ochii din cap...Şi cu această năframă a început şirul mizeriilor mele de la Budapesta... Pâinea şi slănina erau pe sfârşite... cei cincizeci de creiţari sau dus pe hârtie şi cărbuni de desen. Am fost nevoit să-mi aleg din avere ceva, de care să mă despart cu mai multă uşurinţă.De vânzare nu aveam prea multe lucruri. Muzicuţa şi paltonul... Eram tânăr şi nu -mi era frică de frig, dar nici nu ştiam ce mă aştepta la iarnă...Muzicuţa, vai, de ea nu mă puteam despărţi.Atâtea amintiri mă legau de această nenorocită de sculă muzicală, pe care am obţinut-o cu bani din greu - ce mă voi face atunci serile , cu ce mă voi alina în acest oraş imens, unde nu sunt nici acei cunoscuţi ţigani din Cărei, pe care-i ascultam când eram trist, pe Fátyol Józsi şi pe ceilalţi, pe gratis, până când mă săturam de sunetele muzicii...Hei,
