Popp, Aurel: La capătul unei vieţi… fragmente de jurnal şi alte scrieri (Satu Mare, 1999)
La capătul unei vieţi... 13 Alegerea carierei mele a produs numeroase discuţii, eu nemărturisind niciodată acasă, că mă pregătesc să devin pictor, iar un bun prieten, un băiat din Szolnok, nici astăzi nu ştiu cum a ajuns la Cărei, nici de ce aici şi-a dat bacalaureatul, împreună cu un alt prieten de al său, Hantke Emil, deci acest suflet bun, pe nume Labdavszky, m-a convins să aleg cariera artistică. El şi-a dat bacalaureatul mai devreme şi m-a sfătuit când anume să mă duc la Budapesta , m-a ajutat şi la examenul de admitere, cu atât mai mult cu cât eu eram orgolios drept pentm care, nu frecventam orele de desen a celor mai mari. Lui Labdavszky János îi datorez totul, pentru că de altfel, buna mea mamă m-a sortit pentru preoţie, alegându-mă pe mine, deoarece după tradiţie cineva din familie trebuia să devină preot. Mama ma şi dus la “concurs” la Oradea, la fostul profesor de teologie al tatălui meu, episcopul Pavel, care ne-a primit cu mare bucurie, lăudând-o pe mama, că măcar unuia dintre băieţi i-a sortit această carieră. Adevăml e că nici nu bănuiam când am plecat la Oradea , ce gânduri are mama cu acest drum. Am crezut că doar îl vizitam pe unul din bunii prieteni ai tatălui meu, de rang înalt, căruia vroia să mă prezinte. M-am dezmeticit, când bunul episcop, de statură înaltă şi remarcabil de chipeş, m-a îmbrăţişat, mângâindu-mi obrazul, spunând că i-a produs o mare bucurie vestea că voi lua locul tatălui meu în parohia din Căuaş. Uimit am privit la mama, care mi-a făcut semn să sărut mâna episcopului...Dar eu, doar priveam, şi în cele din urmă au răbufnit cuvintele dorinţelor refulate, spunând că eu nu vreau să devin preot... Sărmana mea mamă era să leşine, şi episcopul privea şi el uimit, aşteptânduse la orice , doar la asta nu... A început să mă capaciteze că aşa şi pe dincolo, dragul meu, că te voi educa eu şi ca artist, dar prima oara să termini teologia...dar eu nu şi nu... Mama plângea, episcopul o consola, liniştind-o, că el oricând mă va admite la teologie în eventualitatea că m-aş răzgândi ... Lipsiţi de vlagă, am coborât treptele palatului episcopal, ieşind din biroul episcopului, flancaţi de elevi şi ceea ce nu mi s-a mai întâmplat niciodată, m-am înseninat cu adevărat când am ieşit din palat. Mama era de neconsolat , mă grăbea să mergem imediat la gară şi acasă...acasă... Mi-a calificat purtarea deosebit de ruşinoasă şi abia a stat de vorbă cu mine pe tot drumul... Apoi când mă aflam la Budapesta şi eram în cea mai mare sărăcie, odată, portarul Academiei, de la care luam pe credit - noi cei mai nevoiaşi - brioşa de dimineaţă, mi-a făcut surpriza că am primit de la Oradea
