Rusu, Adrian Andrei: Gotic şi Renaştere la Vinţtu de Jos. Documente de cultură materială din Transilvania secolelor XIII-XVII (Cluj-Napoca - Satu Mare, 1998)

Cultura materială provenită din sitularbeologic de la Vinţu de Jos

dominican a fost fratele Toma, mutat la Sebeş, iar de acolo la Sighişoara. în aceste condiţii nu i-a fost prea greu nobilului Nicolae Kozár de Zwd să-l alunge şi să se instaleze acolo pe la 1532.

Izvoarele care povestesc, destul de explicit, metamorfoza suferită de mănăstirea dominicanilor din Vinţu, în castel nobiliar, nu sunt puţine şi nici măcar inedite. A fost doar o chestiune de reunire a lor, pentru a preciza, odată pentru totdeauna, realitatea. Un raport datând din 1552, menţionează explicit că un nobil, pe nume Nicolae Kocsárdy (sau Kozár, Kosári), a transformat mănăstirea într-un castel. Transformări de mănăstiri în castele laice sunt destul de frecvente. Ele veneau în conjunctura generalizată a crizei structurilor Bisericii catolice, grefată pe realitatea concretă a fiecărei mănăstiri în parte. Exemple de proceduri similare se cunosc chiar şi dinaintea Reformei. Pentru perioada istorică care ne interesează sunt semnalate două alte cazuri pe teritoriul României de astăzi, la Oradea şi la Odorhei.

Respectivul profanator de mănăstire a fost cel dintâi care a beneficiat, se pare, de o danie de la regele loan I Zápolya. Mai departe, exegeza istorică consideră că primul deţinător laic a vândut domeniul lui Gheorghe Martinuzzi, episcop de Oradea, pentru ca acesta, la rândul său, să-l cedeze lui Ştefan Mailath, - alt personaj istoric important, implicat din plin în evenimentele de la începuturile principatului transilvan, - în schimbul domeniului cetăţii Unguraşului. Nu este prea limpede în ce condiţii, în continuare, domeniul a ajuns în stăpânirea lui Radu Paisie, domnul Ţării Româneşti, între anii 1540-1545. După moartea voievodului muntean, Gheorghe Martinuzzi a intrat efectiv în folosinţa monumentului de la Vinţu.

Reamenajările lui Martinuzzi s-au produs deci asupra unei mănăstiri care nu mai funcţiona de circa 20 de ani. în şase ani, până la 1551, fosta mănăstire şi-a schimbat complet înfăţişarea, transformându-se într-un adevărat castel, socotit, de un izvor italian, a fi delizioso.

Istoria stăpânilor castelului, după asasinarea lui Martinuzzi, este destul de lungă. Iniţial, stăpânirea de la Vinţu şi Vurpăr a continuat să fie solicitată de către Universitatea săsească, în virturea unor privilegii din secolul alXIV-lea. Saşii au insistat pentru recuperarea ei îndeosebi la împăratul Ferdinand de Habsburg, concurentul lui Zápolya la coroana Ungariei, dar prezenţa castelului a fost mereu o ispită pentru noua autoritate politică a nou născutului principat autonom al Transilvaniei. în anul 1553, după un scurt interludiu, cetatea a fost ocupată de către oamenii lui Andrei Báthory, voievod al Transilvaniei. Cel din urmă era soţul Margaretei Mailath, una din moştenitoarele de drept, şi va stăpâni castelul de la Vinţu până după anul 1559. Au urmat apoi Gáspár Békés (1569-1575), Ştefan şi Cristofor Báthory (1575-1578), din nou Margareta Mailath, recăsătorită cu loan Iffiú (1578-1594). Fiscul stăpâneşte castelul în ultimii ani ai secolului, răstimp în care va fi locuit, între 1595-1597, de către Aron Vodă,

8