Rusu, Adrian Andrei: Gotic şi Renaştere la Vinţtu de Jos. Documente de cultură materială din Transilvania secolelor XIII-XVII (Cluj-Napoca - Satu Mare, 1998)
Cultura materială provenită din sitularbeologic de la Vinţu de Jos
exilatul domnitor al Moldovei, şi apoi de către logofătul lui Mihai Viteazul. în primii ani ai secolului următor, ultimul stăpân, înaintea intervenţiilor principelui Gabriel Béthlen, a fost Ecaterina Iffiú. Refacerile comandate şi patronate de către Gheorghe Martinuzzi, ajuns cardinal-guvernator al principatului, au fost destul de importante, în aşa fel încât să stârnească admiraţia vizitatorilor străini. Cercetarea arheologică contrazice însă cea mai mare parte dintre supoziţiile istoricilor de artă, ale căror căutări s-au concentrat spre zidurile aflate la vedere şi astăzi. Rezultă astfel că spaţiile de locuire au rămas, în principal, tot cele ale anexelor de est şi sud ale dezafectatei mănăstiri dominicane. Ceva mai complicată a rămas problema bisericii şi a clădirilor din vest. în ceea ce priveşte biserica, se pare că altarul ei a rămas neatins o vreme destul de lungă, probabil până în secolul al XVII-lea, când, la vecinătatea cu vechiul arc de triumf s-a amenajat o uriaşă groapă de păstrare a cerealelor, căptuşită cu bârne. Nava a fost compartimentată în cămăruţe mici, surprinse mai ales lângă limita sanctuarului. în apropierea laturii de sud a navei, s-au amenajat cel puţin două locuri de depozitare a resturilor menajere ale castelului, locuri din care s-a recuperat cea mai importantă cantitate de piese aparţinătoare secolului al XVI-lea şi începutului secolului următor. în ceea ce priveşte anexele de vest, ele au fost abandonate şi demolate, preferându-se o construcţie nouă, dezvoltată de la colţul de sud-vest al navei, imediat de la marginea de sud a vechiului portal, pe o direcţie perpendiculară, la o distanţă de 19 m. Ceea ce a devenit latura internă a aripii de vest a castelului Béthlen, fusese înainte vreme, latura externă a unui corp de clădire. Acolo a fost descoperită urma unei săli de festivităţi de mari dimensiuni (lăţimea certă nouă metri, lungimea mai mare de 11 m). De la ea, spre colţul de sud-vest al navei bisericii, au apărut două şiruri paralele de încăperi, cu accese în anfiladă. în anexele de sud şi est ale fostei mănăstiri s-au reamenajat interioarele, s-au modificat vechile deschideri. Au fost distruse ziduri vechi, s-au înălţat altele; la fel s-au modificat căile de acces. O încăpere cu pivniţă a fost plasată spre stânga vechii capele. Din interiorul ei au provenit cantităţi impresionante de materiale reziduale, mai ales cahle, veselă de sticlărie, mici obiecte de bronz, ceramică comună. în ceea ce priveşte ornamentica acestor construcţii, ea a primit profilaturi renascentiste de mai multe tipuri. O parte dintre ele va fi reutilizată de către constructorii castelului secolului al XVII-lea şi este încă vizibila pe ruina castelului Béthlen, contribuind la falsa impresie a unei vechimi mai mari decât cea reală. A fost refăcută şi zestrea de ochiuri de sticlă a clădirilor. Mai cunoaştem, destul de bine, o bună parte din repertoriul de cahle care ornau interioarele. Numărul de sobe şi componente este într-atât de impresionant, încât, pe bună dreptate, poate fi socotit ca fiind cel mai mare lot descoperit arheologic până în acest moment în Transilvania (aproape 1500 de tipuri şi variante). Printre ele se situează încă cahle cu sfinţi (Sf.Gheorghe, în două variante majore, sfinţii regi ai 9
