Ciubotă, Viorel - Nicolescu, Gheorge - Ţucă, Cornel (szerk.): Jurnal de operaţiuni al Comandamentului Trupelor din Transilvania (1918-1921) 2. (Satu Mare, 1998)
Lingvistică şi etnografie / Sprachwissenschaft und Volkskunde / Nyelvészet és néprajz - Contacte culturale în prezentarea muzeografică / Kulturkontakte in der musealen Präsentation / Kultúrák találkozásának múzeumi ábrázolása
Interferenţe culturale !n centrul geografic al europei 509 eorundem Volachicales Karachonfolva predictam, Bochko et Lonkă vocatas Localitatea apare în continuare pe parcursul secolului al XV-lea, întro serie de documente consemnăndu-se diverse procese între nobili, conflicte, hotărnicii, recompense etc.26 27 Astăzi majoritatea populaţiei este ruteană, mai trăind aici şi români şi familii mixte (români cu ruteni). în sat există o biserică de piatră (sec. XIX-lea) în stil baroc (fostă greco-catolică), astăzi ortodoxă. De remarcat în pictura murală a bisericii scena cu plutaşii, cei care duceau plutele pe Tisa, şi care au suportat majoritatea cheltuielilor pentru edificarea bisericii. Satul mai păstrează din arhitectura tradiţională şi specificul etnic local. Bine se păstrează şi obiceiurile de iarnă (Crăciunul, Anul Nou şi Bobotează), dar şi cele din ciclul familiei. Satul este destul de izolat, dar are gară C.F.R., şcoala generală, oficiul poştal. Mulţi locuitori ai acestei localităţi sunt navetişti, fiind angajaţi în Sighetu Marmaţiei. Localităţi cu populaţii de “oaspeţi” de pe Valea Ronişoarei RONA DE SUS Este prima localitate pe Valea ronişoarei, situată la sud de Rona de jos. De aici şoseaua începe să urce Dealul Hera (nume de zeiţă antică, protectoare a căsniciei). Satul este atestat documentar în anul 1360, mai 1428, când este întărit în proprietate Stan, fiul lui Petru, printr-o diplomă dată de regele Ludovic, (possessionem nostram Olachalem Felsu ronua)29. Astăzi satul are populaţie majoritară de origine ruteană, care se pare că are caracteristici comune cu slavii din zona Lvovului30. în anii de după război comuna s-a dezvoltat mult, s-au construit case şi acareturi noi care au înlocuit vechiul fond de locuinţe ce aveau o arhitectură specifică. 26IOAN MIHÁLYI DE Apşa, Diplome Maramureşene din secolele XIV şi XV, p. 314. 27 Idem, p. 335, 341,407, 409, 411, 477, 519. u IOAN MIHÁLYI DE Apşa, Istoria Comitatului Maramureş, Diplome Maramureşene din secolele XIV şi XV, Sighet, 1900, p. 42, 98, 102. 24 Radu Popa, Ţara Maramureşului în veacul al XIV-lea, Bucureşti, 1970, p. 96, 53. 30 MlHAI DâNCUŞ, Zona etnografică Maramureş, Bucureşti, 1986, p. 34-35, 159.
