Ciubotă, Viorel - Nicolescu, Gheorge - Ţucă, Cornel (szerk.): Jurnal de operaţiuni al Comandamentului Trupelor din Transilvania (1918-1921) 2. (Satu Mare, 1998)
Lingvistică şi etnografie / Sprachwissenschaft und Volkskunde / Nyelvészet és néprajz - Contacte culturale în prezentarea muzeografică / Kulturkontakte in der musealen Präsentation / Kultúrák találkozásának múzeumi ábrázolása
508 Ioana Dăncus, Mihai Dăncus Prima atestare documentară apare la 11 august 1373, când era în stăpânirea Drăgoşeştilor (Bale, Drag şi loan, fiii voievodului Sas)24. După care de la Drăgoşeşti apare ca “possessio Volachica Bochko”, aparţinând înainte de 1442, împreună cu satul Lunca (atestat la aceeaşi dată - 18 iunie 1442), descendenţilor cnejilor români din Crăciuneşti: Stephaniet Michalis filiorum Georgy Pank progenitoare a dudum perstittise25. Ca şi alte aşezări de pe Valea Tisei, şi aici astăzi populaţia este eterogenă, de-a lungul secolelor stabilindu-se aici pe lângă români, ruteni, maghiari, iar din secolul al XIX-lea mulţi evrei. Astăzi populaţia majoritară o constituie rutenii (în locul evreilor plecaţi fie prin deportare în perioada ocupaţiei hortiste, fie de bună voie după al doilea război). Mulţi ruteni au venit din satul Lunca la Tisa, ocupând casele şi grădinile evreieşti. în sat se păstrează şi este funcţională o biserică romano-catolică (în stil neoclasic), construită în secolul al XIX-lea (care o orgă veche funcţională), deservind o bună parte a comunităţii etnice maghiare. Mai există o biserică construită la finele secolului al XVIII-lea (stil neogotic) fostă evanghelică. Părăsită de credincioşi a fost vândută ucrainenilor şi transformată în biserică ortodoxă. Aşezarea are astăzi un caracter ordonat, cu străzi drepte, perpendiculare pe strada principală, casele fiind dispuse la stradă una lângă alta. Aici, în perioada interbelică şi câţiva ani după război, a funcţionat o importantă şcoală pomicolă. în localitate există primărie, şcoală generală, o casă de copii, dispensar cu casă de naştere, parohie romano-catolică şi ortodoxă, precum şi gară C.F.R. LUNCA LA TISA Localitate pe valea Tisei, având specificul caselor de deal, râul Tisa cu apele învolburate facându-şi loc printre acestea. Aşezarea este dispusă dea lungul uliţei principale a satului, cu casele aşezate de-a dreapta şi de-a stânga acesteia. Prima atestare scrisă a localităţii apare la 18 iunie 1442 într-o diplomă dată de regele Vladislav I lui Ştefan şi Mihai („...Volachorum de Karachonfalva...”) români din Crăciuneşti, fiii lui Georgiu Pank, în stăpânirea moşiilor româneşti Crăciuneşti, Bocicoi şi Lunca (possessiones 24 Ioan Mihályi de Apşa, Diplome Maramureşene din secolele XIV şi XV, p. 65. 25 Radu Popa, Ţara Maramureşului în secolul IV, p. 70; Diplome Maramureşene, Sighet, 1900, p. 314.
