Ciubotă, Viorel - Nicolescu, Gheorge - Ţucă, Cornel (szerk.): Jurnal de operaţiuni al Comandamentului Trupelor din Transilvania (1918-1921) 2. (Satu Mare, 1998)

Istorie şi Geografie Istorică / Geschichte und Landeskunde / Történelem és országismeret - Regiuni de frontieră şi zone de contact / Grenzreionen und Kontakträume / Határvidékek és kapcsolódási területek

EuroregiuneaDunăre-Cris-Mures-Tisa

303

Beba Veche (România) - Kübekháza (Ungaria) şi Rabe (Iugoslavia), ziua de 30 mai, când au loc manifestările culturale comune, a fost declarată “Ziua Cooperării Euroregionale DKMT”.

Pe baza protocolului de constituire a Euroregiunii, organul de coordonare a activităţilor de cooperare este Forumul Preşedinţilor, a cărui conducere este preluată, pe timp de un an, de persoana aleasă de către cei 9 membri. Primul preşedinte al Forumului DKMT a fost István Lehman, din partea judeţului Csongrád (Ungaria). în 1999 preşedinţia і-a revenit lui Viorel Coifan, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş (România).

Limba oficială a cooperării DKMT este engleza, iar limbile de lucru la reuniuni sunt româna, maghiara şi sârba.

Cooperarea ar trebui să se desfăşoare ca urmare a activităţii comisiilor de specialitate, coordonate de câte un preşedinte (dintre cei 9 membri ai Forumului Preşedinţilor), în domeniile:

a) economie, infrastructură, turism;

b) dezvoltare teritorială, protecţia mediului;

c) dezvoltare socio-umană;

d) integrare europeană, relaţii externe, mass-media.

în afara editării unei reviste, “Eurotrio”, în cele trei limbi ale partenerilor din DKMT, rezultatele cooperării în această formă sunt destul de palide. Mai degrabă se poate vorbi de colaborări bilaterale funcţionale (între oraşe sau instituţii, îndeosebi între cele din România şi Ungaria) sau de manifestări simbolice (zile economice, zile culturale), cu urmări destul de puţin sesizabile în euroregiune.

Interesant de sesizat este faptul că, deşi cooperări între parteneri din România, Ungaria şi Iugoslavia există şi în alte domenii, autorităţile judeţene se implică puţin sau deloc în valorificarea rezultatelor acestora. De exemplu, între universităţile din Szeged, Timişoara şi Novi-Sad, la nivelul facultăţilor de geografie, se derulează o colaborare intensă care a condus la organizarea de sesiuni ştiinţifice comune, la editarea unor monografii inedite având ca obiect euroregiunea. E drept, geografii au adus şi critici proiectului, evidenţiind dimensiunea exagerat de mare a Euroregiunii (care are dimensiunea şi populaţia unei ţări europene de mărime mică), ceea ce depăşeşte conceptul clasic de “cooperare transfrontaliera’, organizată, de regulă, pe fâşii de adâncime de 10-15 km. Autorităţile judeţene au fost relativ slab interesate de aceste dezbateri, concentrându-se mai mult asupra dimensiunii politice şi simbolice a cooperării, chiar dacă, în discursurile publice şi în documentele semnate au enunţat dorinţa ca acest cadru al euroregiunii să devină unul de stimulare a schimburilor economice şi, deci, să pună în valoare potenţialul regional din judeţele implicate.