Ciubotă, Viorel - Nicolescu, Gheorge - Ţucă, Cornel (szerk.): Jurnal de operaţiuni al Comandamentului Trupelor din Transilvania (1918-1921) 2. (Satu Mare, 1998)
Referat principal, Einführungsvortrag, Megnyitó előadás
22 Camil Muresanu completată peste vreo douăzeci de ani, a marcat sistematic zona învăţământului în trei trepte, având ramificaţii profesionale pe lângă linia sa teoretică. De asemenea a fost un pas însemnat către laicizarea lui, sub control de stat. Dar ca un semn al aceloraşi oscilaţii, tot ministrul Leo Thun a fost şi autorul Concordatului cu Roma, din 1855, în care liberalii austrieci au văzut un triumf al clericalismului. în fine, după 1850 Imperiul Habsburgic începe a investi mult în construcţiile de căi ferate şi în comunicaţie, în telegrafie. Până la 1900, ritmul accelerat al dezvoltării căilor ferate, al şoselelor , al comunicaţiilor telegrafice şi după 1880, telefonice, a adus zonele apusene ale Imperiului, respective ale monarhiei dualiste, la un nivel nu prea depărtat de al occidentului european. în acest capitol economic sunt de menţionat investiţiile în industrie, dezvoltarea sistemului bancar şi a comerţului internaţional: portul Triest a devenit unul din punctele importante ale activităţilor maritime, cel mai important terminus maritim al Europei Centrale, pentru liniile de navigaţie mediteraneene şi transoceanice. Totuşi procesul de modernizare economică nu a reuşit să elimine vechea inegalitate a nivelurilor de dezvoltare provincială: vestul Imperiului - Austria şi Boemia - rămân la distanţă faţă de est, adică Ungaria la răsărit de Tisa, Transilvania, Galiţia, unde agricultura este mai departe ramura economică de bază, alături de oarecare progrese şi în celelalte sectoare. Sectorul politic al vieţii publice a Impenului este acela în care se evidenţiază, credem, cel mai mult caracterul “defensiv” al reformismului austriac de după 1848. Semnalul l-au dat cunoscutele diplomă şi patentă din octombrie 1860 şi februarie 1861. Ele au fost urmarea conturării unui iminent eşec al regimului neoabsolutist cât şi înfrângerii suferite în războiul cu Piemontul şi cu Franţa în 1859. Aşadar, o soluţie de salvare dintr-o situaţie de criză. Soluţia preconizată de cele două acte cu caracter constituţional a avut din nou limite şi imperfecţiuni, pentru care nici contemporanii, nici istoriografia n-au lipsit de a le critica. Dar în momentul emiterii lor, ea a fost primită cu mari speranţe de popoarele monarhiei. A fost respinsă însă de maghiari, care au refuzat renunţarea la programul proclamat şi în bună parte înfăptuit de revoluţia maghiară din 1848. Suntem de părere că spiritul reformelor politice din 1860-1861 a fost, raportat la momentul respectiv, cel mai modem printre reformele care se vor mai încerca, până la începutul secolului al XX-lea. Aceasta pentru că el a deschis calea unei formule federaliste de guvernare şi administrare a Imperiului, o formulă care presupunea, cel puţin în teorie, aşezarea pe plan
