Ciubotă, Viorel - Nicolescu, Gheorge - Ţucă, Cornel (szerk.): Jurnal de operaţiuni al Comandamentului Trupelor din Transilvania (1918-1921) 2. (Satu Mare, 1998)
Referat principal, Einführungsvortrag, Megnyitó előadás
Modernizarea Imperiului Habsburgic în secolul al XIX-lea 21 încercare de conciliere pe cale constituţională, între centralism şi federalism. Dieta de la Kremsier şi proiectele sale de constituţie, între care s-a optat pentru al germano-silezianului Kajetan Mayer, a mers până la a preconiza responsabilitatea ministerială în faţa parlamentului (Reichstagului) şi limitarea la un veto suspensiv a drepturilor împăratului în raport cu prerogativele acestei din urmă instituţii. Trecând în extrema opusă, Viena a optat, după martie 1849, pentru măsuri severe de ordine interioară, cenzură, suspendarea constituţiilor promise şi elaborate. Toate acestea au fost indicative categorice ale unui regim autoritar, ale unei rigidităţi politice aparent închise oricărei tendinţe de modernizare. Acest neoabsolutism pare a se fi dorit o întoarcere la absolutismul luminat, terezian şi iozefîn, fiindcă el n-a fost un regim închis, ci unul dominat de un suflu dinamic. în timpul lui s-a lucrat energic. S-a efectuat reglementarea raporturilor urbariale, prin patentele din 1853-1854, care cu toate insuficienţele lor au fost pasul iniţial pe drumul încetării monopolului nobiliar asupra pământului, a încetării preeminenţei marii proprietăţi agrare. Ţăranului, deşi încă încorsetat de partea economică a acesteia, і se crează în peisajul social economic al structurii agrare a Imperiului, un teritoriu distinct, respirabil al micii sale proprietăţi. Mai exact spus, e vorba de regiunile centrale şi estice, care sunt aduse mai aproape de structurile părţilor apusene, de exemplu de Austria şi Boemia. Aşa dar, o primă “reformă agrară” care, oricâte s-ar spune împotriva ei, a oferit ţăranului o şansă de independenţă economică şi Imperiului o tendinţă spre omogenizarea structurii proprietăţii agrare. Sunt semne clare ale unui spirit de modernizare. E adevărat că acesta este unul “defensiv”, deci unul dictat de conştiinţa necesităţii unor concesii, spre a evita noi zguduiri sociale de sorgintea celor din 1848. Aceeaşi dublă semnificaţie a avut-o reforma administrativ-teritorială: s-au desfiinţat provinciile şi comitatele istorice şi s-au arondat noi unităţi, precum şi la un moment dat, fără a o aplica, s-a acceptat ideea eligibilităţii organelor comunale. Reforma era destinată să lovească în autonomismul nobiliar local deşi a dus la întărirea centralismului administrativ-militar şi a fost dictată tot de considerente conservatoare. Măsura reprezenta, chiar fără a se fi urmărit consecvent acest lucru, o înlăturare a unor anacronisme şi o adaptare parţială a structurilor teritorial-administrative la stadiul dezvoltării economice şi demografice. Funcţionărimea numită în aceşti ani a fost mai cu grijă aleasă şi instruită, fiind de o calitate şi de o eficienţă superioară celei din anul 1848. Reformele fiscale au îmbrăţişat ideea impozitului unitar, pe proprietatea agrară şi pe venit. Iar reforma şcolară, începută de ministrul Leo Thun,
