Marta, Liviu - Gindele, Robert: Tezaure dacice din Transcarpatia (Satu Mare, 2014)
Introducere
de învăţământ superior menite să pregătească preoţi şi învăţători (amintim că în această perioadă se deschid seminarile de la Blaj şi cel de la Mukacevo, liceele romano-catolice de la Satu Mare, Sighetu Marmaţiei, Cărei etc)3. în analiza perioadei trebuie să mai ţinem seama şi de faptul că între anii 1740-1748 s-a desfăşurat războiul de succesiune la tronul Austriei, încheiat prin pacea de la Aachen şi care a consfinţit dreptul Măriei Terezia de a ocupa tronul. în aceste condiţii este clar de ce episcopii de la Mukacevo, Gheorghe Bizanczy (1716-1733), Simeon Olsavszky, Gheorghe Blajovszky, dar mai ales Mihail Olsavszky (1743- 1767) printr-o politică moderată au obţinut rezultate extrem de pozitive pentru soarta eparhiei pe care o conduceau. Enumerăm doar câteva: subordonarea Maramureşului sub jurisdicţia episcopiei de la Mukacevo, după ce aproape 200 de ani fusese în subordinea episcopiei de la Alba Iulia (prin pacea de la Adrianopol încheiată în 1568 între sultanul Selim şi împăratul Maximilian al Austriei Maramureşul a intrat sub jurisdicţia principilor ardeleni)4. La fel printre victorii putem enumera şi subvenţia pe care episcopia o primeşte anual de la Cassa parochorum. Şi nu în ultimul rând demnitatea cu care a fost însărcinat Mihail Olsavszky, comisar regal, în timpul tulburărilor din Transilvania având misiunea de a aduce pe români din nou la unire. Că şi-a îndeplinit cu prisosinţă misiunea ne-a dovedeşte şi faptul că în 13 decembrie 1746 împărăteasa Maria Tereza îl numea consilier regal iar în 10 februarie 1747 o rezoluţie imperială statua reluarea acordării subvenţiei de 2000 de florini, ridicată acum la 3000 de florini5. Episcopul Olsavszky este acela care începe să desfăşoare acţiuni concrete pentru canonizarea episcopiei de la Mukacevo şi scoaterea ei de sub jurisdicţia episcopiei romano-catolice de la Eger, primind sprijin din partea inclusiv a împărătesei6. Tot de numele lui Olsavszky se leagă şi vizitaţiile canonice pe care lea întreprins în întinsa lui eparhie şi nu numai. în primul rând sunt de amintit vizitaţiile pe care le face la cererea împărătesei în Transilvania în anii 1745 - 1748. După Lucskay se pare că a fost în Transilvania nu mai puţin de patru ori7. 3 Dintre extrem de numeroasele lucrări consacrate perioadei vom menţiona ; George Barit, Părţi alese din istoria Transilvaniei,_ediţia a Il-a, volumul I, Braşov, 1993; N. Iorga, Istoria românilor din Ardeal şi Ungaria, Ediţie îngrijită de Georgeta Penelea, Bucureşti, 1989; Hómán Bálint, Szekfü Gyula, Magyar történet, voi. IV, Budapest, 1935;Niderhauser Emil-Gonda Imre, A Habsburgok Egyeurópai jelenség,_ediţia a Il-a, Budapest, 1978; Hajdú Lajos, II József igazgatási reformjai Magyar országon, Budapest,_1982; D. Prodan, Problema iobagiei în Transilvania 1700 - 1848 , Bucureşti, 1989; Angelika Schaser, Reformele iosefine în Transilvania şi urmările lor în viaţa socială, Sibiu, 2000; Naresi istorii Zakarpattia, Tom I, Ujgorod, 1992. 4 Cf. I. Dulişkovici, Istoriceskiia cerţi Ugro-Russkih, voi III, Ungvár, 1877, p.99-101. 5 Cf. Mihail Lucskay, Historia carpato Ruthenorum, în „Vedecky zbornik múzea ukrajinskej kultúri Muzea Ucrajinskej kultúry vo Svidniku, 17, 1991, p. 40 şi 62 . 6 Pe larg în Ovidiu Ghitta, Naşterea unei biserici. Biserica greco-catolică din Sătmar în primul ei secol de existenţă (1667-1761), Cluj-Napoca, 2001, passim. 7 M. Lucskay, Op. cit., p. 40-41. 6
