Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2003-2004 (7-8. évfolyam, 1-2. szám)
Adrian Andrei Rusu: Românii din Regatul Ungariei şi cetăţile medievale. (Privire specială asupra secolelor XIII-XIV)
98 Adrian Andrei RUSU maghiar. Dacă lucrurile stau într-adevăr aşa, atunci şi fenomenele de asociere a fortificaţiilor în regim privat au avut o cronologie apropiată. încă ne vine destul de greu să putem scrie despre un orizont propriu secolului al XIII-lea63, însă lucrurile devin certe la nivelul secolului următor. Adică, din secolul al XIV-lea, nobilii români din regatul Ungariei au deja fortificaţii, fie că ele sunt, în concepţiile juridice ale vremurilor, doar nişte simple rezidenţe cu elemente de apărare. Există câteva cazuri disparate care, deşi „frumos” avansate, nu au provocat, aşa cum ar fi fost normal, nici o concluzie de generalitate. Ar fi fost de altfel greu să se producă astfel de închirieri, pentru că dispersia geografică şi îndoielile, de diferite tipuri, le însoţesc. O analiză strânsă, punctuală, a fost efectuată cu ani în urmă de către Francisc Pali pentru Medieşul Aurit. Pornind de la afirmaţiile unui document papal, din anul 1377, care scria că cetatea (castrum) Medieşu Aurit (Megessalla, de fapt Megess, pentru că sufixul alia, indică prepoziţia „sub” = „Sub Medieş”) fusese dobândită (acquisitum) de regii maghiari, cu puterea, de la români, probabil între anii 1204—121564. Stăpânii aristocraţi ai Medieşului se instalaseră acolo cu puţin înainte de anul 1281. Indiferent de istoria începuturilor, Pali remarcase că era vorba despre o tradiţie a începuturilor românilor pe domenii, care nu era, în nici un caz una de venetici, ci una de antecesori65. Nu vom comenta starea însăşi sau forma cetăţii. Aici lucrurile sunt mult mai complicate. însăşi plasarea (posibilă) a bisericii cu hramul Sfântului Emeric, în cetate este de natură să ridice multe semne de întrebare faţă de topografia ei generală. Mai problematică este generalizarea sintagmei de „centre fortificate româneşti”, de o asemenea vechime, chiar şi numai în vecinătăţile Medieşului Aurit66. Aceasta pentru că, nici cele maghiare nu erau prea numeroase. Drept urmare, am putea păstra, credem, doar ideea uzurpării locului şi a datei timpurii, nu însă şi cu o mobilă de tipul cetăţii (castrului) în centrul său. Cetatea reală, din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, pare să fi fost doar imaginată de însăşi împricinaţii şi emitenţii de documente, ca funcţionând de la data de la care se cunoştea regimul de stăpânire. 63 Vezi în acest sens comentariile noastre â propos de cronologia sugerată de către R. Popa pentru cetăţile românilor din Ţara Haţegului. Mai adăugăm şi faptul că aceeaşi observaţie de cronologie i s-a făcut lui R. Popa şi de către Entz G., in Századok, 125 (1991), nr. 1-2, p. 152. 64 Fr. Pali, Românii din părţile sătmărene (ţinutul Medieş) în lumina unor documente din 1377, în AII Cluj, XII (1969), p. 18, cu explicaţia detaliată a termenilor. Ultima detaliere a temei la Ş. Papacostea, Românii în secolul al XIII-lea. Intre cruciadă şi Imperiul mongol, Bucureşti, 1993, p. 73-74. 65 Fr. Pali, op. cit., p. 24. 66 Ş. Papacostea, op. cit., p. 74.
