Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2003-2004 (7-8. évfolyam, 1-2. szám)
Adrian Andrei Rusu: Românii din Regatul Ungariei şi cetăţile medievale. (Privire specială asupra secolelor XIII-XIV)
Românii din Regatul Ungariei şi cetăţile medievale 97 fi Ladislau Gad, de la Cuieşti, în anul 137660. Dar alte cazuri, reale, nu pot fi excluse ca fiind posibile61. Tratarea lucrurilor din perspectiva unei confruntări continue, din care cineva-ceva se impune, este o greşeală. Existase o divergenţă de interese care au fost însă reduse la o formulă de viabilitate. Cum este definită acesta din urmă este tocmai soluţia locală. Ea are o istorie care gravitează mereu în jurul unor echilibre. O serie de expresii explicative au fost deja folosite; formele s-au caracterizat a fi „contractualiste” (foarte juridic) ori „condiţionare” (cu accent pe social)62. Totul ne împinge însă şi către o soluţie politică. Or, aici nu este nimic foarte tipic sau unilateral îngroşat: întreaga societate medievală este clădită pe sisteme de reciprocităţi (nu doar pe conflicte, astfel precum ne-a torsionat-o marxismul). Din ceea ce s-a scris la început s-a observat deja existenţa unui alt punct de vedere, care priveşte felul în care românii s-au raportat, nu la cetăţile altora sau construite de către alţii, ci au fost, ei înşişi, deţinători şi constructori de astfel de obiective. Precum se ştie, o bună parte a istoriografiei româneşti, bazându-se pe Anonymus sau/şi pe o anume parte a rezultatelor cercetărilor arheologice, a socotit că relaţia trebuie începută destul de devreme. Lectura tuturor textelor ocupate cu fortificaţiile premaghiare dovedeşte păcate majore în recunoaşterea unor cronologii clare. Sunt mai multe sinteze decât analize de obiective, ceea ce, ar trebui să recunoaştem, este cu totul anormal. Dincolo de fisurile acestor ipoteze, mai putem adăuga faptul că, în nici un caz, fortificaţiile din secolele IX(?)-XII nu au fost nobiliare. Pe atunci exista doar o aristocraţie cu puternice relaţionări cu obştile, a căror ambiţii locativ-reprezentative nu atinseseră şi nu evoluaseră spre înălţări arhitectonice specifice. în felul cum au evoluat lucrurile în Transilvania, comparativ cu situaţia de dincolo de munţi, se poate uşor constata că elitele românilor au fost treptat influenţate de formele purtate şi dezvoltate de nobilimea regatului fratele său Ştefan; el a fost castelan de Deva, nu de Haţeg, cum a fost în adevăr, Ştefan; aparţine familiei de mici nobili de la Uroiu (Aranyi). Vezi Engel P., Magyarország világi archontológiája. 1301-1457, II, p. 15 (în continuare Engel P., Archontológia). 60 Identificările aparţin lui P. Binder, Localizarea districtului român bănăţean Cuieşti, o veche organizaţie a populaţiei băştinaşe, in AHA Cluj, VII (1964), p. 323-324, considerându-1 similar şi cu nume dublu, ortodox-catolic, cu un Radul, voievod de Cuieşti, la 1370. Ideea reluată şi de către V. Achim, in voi. Banatul în evul mediu, Bucureşti, 2000, p. 47, 108-109. Identitatea reală a personajului, Ladislau Gagy, din neamul Aba şi comitatul Abaújvár, la Engel P., Archontológia, I. p. 352; II, p. 79. 61 Vezi A. A. Rusu, Castelani, p. 75. Posibil şi Radul comes (= castelan?) de Cuieşti, la 1370. Vezi V. Achim, op. cit., p. 106. 62 Maria Hóiban a încercat să acrediteze tipurile de „cnez militar” şi pe acela „domenial” (in voi. Relaţii româno-maghiare, p. 220), disociere pe care nu o vedem deloc tranşantă şi semnificativă pentru întregimea cnezimii.
