Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2003-2004 (7-8. évfolyam, 1-2. szám)
Cosmin Popa-Gorjanu: Feudalismul românesc?
Feudalismul românesc? 43 au dat naştere orânduirii feudale”12. în lipsa concepţiei ştiinţifice, adică a teoriei succesiunii orânduirilor social-economice, istoriografia românească veche a respins ideea existenţei feudalismului pe teritoriul românesc. Autorii manualului considerau că „epoca medievală sau orânduirea feudală” constituie spaţiul cronologic al apariţiei, dezvoltării şi dispariţiei feudalismului13. Feudalismul a apărut din destrămarea societăţii sclavagiste ori descompunerea societăţii gentilice. Au existat peste tot trei etape ale feudalismului: timpuriu, dezvoltat, târziu. Criteriile de deosebire a perioadelor sunt constituite de relaţiile de producţie, formele de exploatare, lupta de clasă şi fenomenele de suprastructură. în sec. X, cu care debutează feudalismul timpuriu, autorii constatau cristalizarea noilor relaţii sociale pe teritoriul României. în sânul obştilor apare diferenţierea pe baza proprietăţii individuale a locuitorilor. Aceasta a condus la formarea claselor antagonice, cu tendinţe de a se constitui în clase feudale. Conducătorii ajung la o situaţie materială mai bună, aceştia au fost atestaţi de izvoare narative şi arheologice: cnezii, jupanii, voievozii, „într-un cuvânt feudalii”. în această epocă apare şi stăpânirea feudală asupra pământului şi aservirea treptată a obştilor ţărăneşti libere, şi formarea celor două clase fundamentale, ţărănimea dependentă şi stăpânii feudali. Apare şi proprietatea funciară privată, în sec. XII-XIII, „sub forma alodiului, adică a ocinei sau baştinei - proprietate moştenită, născută din uzurparea obştii săteşti, fie sub forma corespunzătoare beneficiului din feudalismul apusean sau pomestiei din cel slav; în sfârşit, sub forma identică feudului - forma pe deplin constituită ereditară, cea mai dezvoltată a proprietăţii feudale asupra pământului, legată de obligaţia serviciului militar”14. Lăsând la o parte opţiunile ideologice, modificările cele mai importante aduse terminologiei istorice în această perioadă constau din introducerea substantivului „feudal” cu sensul de boier sau nobil. Structura socială superioară a statelor medievale este în viziunea istoricilor marxişti compusă din „mari feudali”, printre care se află şi domnul, şi alţi feudali mai mici. Inutil de adăugat că denumirea aceasta nu are nimic în legătură cu sensul etimologic al cuvântului, ci explicaţia sa rezidă în definiţia marxistă a feudalismului. Nu mai insistăm asupra celorlalţi termeni asociaţi precum „relaţii de producţie feudale”, „fărâmiţare feudală”, „anarhie feudală”, „imunitate feudală”, „stat feudal”, în care „feudal” are rostul de adjectiv, explicaţia sensului său aflându-se tot în aceeaşi schemă. Reacţii şi îndoieli faţă de utilizarea acestor termeni sau a schemei staliniste a evoluţiei formelor social-economice au apărut încă din perioada anilor 1970. Dacă Tratatul de Istorie a României din anii 1960—65 utiliza 12 Şt. Pascu - I. Ionaşcu - C. Cihodaru - Gh. Georgescu Buzău, Istoria medie a României (sec. al X-lea - sfârşitul sec. al XVI-lea), Bucureşti, 1966, p. 22-23, 48-49. 13 Ibidem, p. 7. 14 Ibidem.
