Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2003-2004 (7-8. évfolyam, 1-2. szám)
Cosmin Popa-Gorjanu: Feudalismul românesc?
42 Cosmin Popa-Gorjanu dezvoltare”8. Aceasta nu înseamnă că avea rezerve cu privire la modelul feudalismului apusean propus de Marc Bloch, ci cu privire la corespondenţa perfectă dintre realităţile medievale româneşti şi cele din Franţa. Aici el se deosebeşte de poziţia tranşantă a lui Panaitescu. Dealtfel Brătianu ştia că „instituţii feudale depline” au fost realizate numai în Franţa şi în statele create de cruciaţi în Orient, ian în viziunea lui aceasta nu trebuia să împiedice studierea „aşezămintelor celorlalte ţări europene, în cari lipsesc unele din elementele ce alcătuiesc „tipul” desăvârşit al regimului”9. Comentând opiniile unor istorici care respinseseră existenţa unor elemente de feudalism în ţările române, Brătianu preciza că pentru statele medievale româneşti trebuie admisă „o pătrundere a concepţiei feudale, în forme deosebite şi cu un grad variabil de intensitate, în regimul social al acestor ţări”10 11. O concluzie a acestor observaţii este că în prima jumătate a secolului XX, istoricii români reprezentativi operau cu conceptele de feudalism, feudalitate şi altele derivate din ele. Evident, se pot distinge note personale în privinţa echivalării realităţilor medievale româneşti cu cele clasic feudale occidentale. Către mijlocul secolului, mai ales la istoricii din gruparea de la Revista Istorică Română se poate observa o tendinţă spre echivalarea instituţiilor medievale româneşti cu cele occidentale, numite feudale. în această privinţă, un pas hotărâtor către propăşirea conceptului de feudalism românesc aparţine lui Petre P. Panaitescu. Totuşi, până în 1948 istoricii români operau cu conceptul nemarxist de feudalism. O întorsătură brutală a avut loc după această dată. Feudalismul şi istoria românească în perioada comunistă. Feudalismul a căpătat greutate copleşitoare în 1948, când într-un manual de istorie pentru liceu Mihail Roller făcea pentru prima dată uz de schema stalinistă a dezvoltării uniliniare în cinci etape, anume comuna primitivă, sclavagism, feudalism, capitalism şi socialism”. Textele lui Marx şi Engels au furnizat elementele teoretice în funcţie de care istoricii români au fost siliţi să opereze în interpretarea trecutului. Este epoca celor mai grave ingerinţe ideologice în sfera scrisului istoric. în viziunea autorilor unui manual universitar de istorie medie publicat în 1966, istoriografia interbelică nu s-a preocupat de „problema formării relaţiilor feudale - lipsită de o concepţie ştiinţifică cu privire la dezvoltarea societăţii - nu a fost capabilă să înţeleagă prefacerile social-economice care 8 Gh. Brătianu, Sfatul domnesc şi adunarea stărilor în principatele române, Bucureşti, 1995, p. 25. 9 Ibidem, p. 26. 10 Ibidem, p. 40-45. 11 H. H. Stahl, Probleme confuze în istoria socială a României, Bucureşti, 1992, p. 115.
