Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2003-2004 (7-8. évfolyam, 1-2. szám)
Ioan Aurel Pop: Între Habsburgi şi Otomani: Transilvania la mijlocul secolului al XVI-lea
148 Io an-Aure! Pop După acest schimb de scrisori între suverani, urmează o “petiţie” a “locuitorilor nenorociţi ai Transilvaniei” (de fapt a stărilor sau, mai precis, a largii grupări antiferdinandiste) adresată sultanului la 10 august 1553 (doc. nr. 4). Din ea se vede că, între timp, Soliman scrisese stărilor că mila lui se revărsa tot asupra orfanului regesc şi asupra mamei sale Isabella şi poruncise din nou acestor “locuitori demni de milă” să-i sprijine pe cei menţionaţi. Ca urmare, stările răspund că vor să se supună din tot sufletul împăratului turcesc şi să-l slujească, ca şi pe fiul regelui loan şi pe Isabella pentru că văd cum puterea sultanului se întinde asupra întregii lumi, cu voia lui Dumnezeu. Stările, care se numesc pe sine “sclavi şi servitori nenorociţi şi nedemni” ai sultanului, se prosternează umil la picioarele majestăţii sale şi îl roagă se nu ia tăcerea lor de până atunci (adică lipsa de atitudine antiimperială) drept neglijenţă sau nechibzuinţă, căci din multe zvonuri false şi scrisori ele lui Ferdinand şi chiar ale sultanului (cele din urmă false, fără îndoială, se spune retoric) au aflat că se făcuse pace şi bună înţelegere între cei doi. De aceea - se spune mai departe - locuitorii transilvani nu au îndrăznit să ridice mâinile contra regelui Ferdinand şi fidelilor lui. Mai mult, convingând poporul cu acele zvonuri, Habsburgul a “creat” recent noi voievozi - Ştefan Dobó, fost castelan de Eger şi Francisc Kendy - plus, pe lângă ei, un episcop al Transilvaniei (Paul Bornemisza), adus de la curtea sa. Dar stările nu se vor laşa intimidate, deşi de la moartea lui Martinuzzi încoace (după 17 decembrie 1551) poruncile sultanului nu au mai ajuns la adunarea ţârii (dietă), fapt pentru care numai oamenii lui Ferdinand sunt de vină (care duc ţara spre prăpastie) şi nu ei, “locuitorii” cinstiţi şi fideli lui Soliman, de care se roagă să nu fie pedepsiţi. Mai spun aceşti “locuitori umili” că nu vor să fie sub autoritatea lui Ferdinand, pentru că prin acesta nu au nici un fel de libertate, ci numai distrugere şi că, temându-se de puterea şi de ura sultanului, “monarhul întregii lumi”, aşteaptă apărare şi graţie de la acesta, ei datorându-i în schimb perpetuă fidelitate, lui, fiului regelui loan şi Isabellei. Stările se obligă să lucreze de-acum numai spre binele lui loan Sigismund şi al mamei sale, după voinţa sfatului lui Dumnezeu şi după porunca “majestăţii vostre” (sultanului). Pentru această fidelitate fără limite, “locuitorii” cer să fie păstraţi în viaţă şi protejaţi în patria lor contra lui Ferdinand, fapt pentru care sultanul e rugat să poruncească principilor Moldovei şi Ţării Româneşti, cum au făcut şi în alte dăţi12, să se pună în mişcare cu armatele lor şi să-i apere pe transilvăneni, nerăbdători să poată îndeplini ordinele sultanului, cu preţul averilor şi vieţilor lor. Concret, stările mai scriu că vor contribui la prinderea şi reţinerea fidelilor lui Ferdinand, care să fie păstraţi până când vor veni legatul (ceauşul) 12 Despre relaţiile dintre Moldova, Ţara Românească şi Transilvania, reflectate prin izvoare. Vezi A. Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti, voi. 1-IX, Bucureşti, 1929-1936.
