Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2003-2004 (7-8. évfolyam, 1-2. szám)
Ioan Aurel Pop: Între Habsburgi şi Otomani: Transilvania la mijlocul secolului al XVI-lea
importantă era calitatea oaspetelui, venit atunci “să-i facă reverenţă” lui, trimisului serenităţii dogale (ministro di Vostra Serenită), nu ca slujitor al sultanului, cum era înainte acest Mikes, ci ca om al împăratului creştin (al servitio della maiestă christianesimd) şi că spera să redobândească graţia din partea dogelui, prin servicii utile. Cu astfel de oameni şi cu astfel de mijloace, normale în lumea diplomatică de un anumit nivel, vor fi ajuns bailii veneţieni la Constantinopol în posesia unor documente, pe care le-au transmis, cel mai adesea sub formă de copii (unele cifrate), liderilor Republicii. Cea dintâi copie pe care o redăm in extenso în anexă (doc. nr. 1) reproduce o scrisoare a lui Ferdinand de Habsburg către sultanul Soliman, numit protocolar “vecin si confederat”, cu dorinţa de a reface pacea dintre ei, întreruptă în anii din urmă. Pentru aceasta, suveranul romano-german a cerut sultanului să dea scrisori de liberă trecere (salvconductun) şi de securitate, pentru ca solul sau solii săi să poată trata condiţiile păcii. Şi pentru ca zişii soli să poată ajunge şi negocia mai uşor - mai spune Ferdinand - el a trimis sultanului spre Constantinopol scrisori, prin Buda şi Timişoara, cu rugămintea de a acorda un armistiţiu de cel puţin şase luni, fără să primească nici un răspuns. Suveranul creştin mai arată că el posedă şi deţine “provincia noastră transilvană” nu prin fraudă sau ca să-i oprime pe locuitorii acelei ţări şi nici spre prejudiciul “dreptului unguresc” al sultanului, ci ca parte a Regatului Ungar deţinut de el, de Ferdinand. Din acest motiv, el a şi tratat şi a convenit amiabil cu regele loan Zápolya şi apoi din nou cu regina Isabella şi cu “preailustrul său fiu”, cu răposatul “frate George” şi cu Petru Petrovici să-i cedeze lui provincia de bună voie şi nesiliţi de nimeni, cu plata tributului către sultan, că el a trimis anual Porţii cei 30 000 de ducaţi etc. şi că este domic săşi trimită solii pentru încheierea noii păci. în replică (doc. nr. 2), Soliman îi scrie lui Ferdinand că i-a răspuns la scrisori, deopotrivă prin paşa de Buda şi prin cel de Timişoara, despre deschiderea pe care o manifestă Poarta spre dialog. Sultanul mai adaugă că a dat salvconduct pentru solul respectiv şi că acesta poate veni liniştit, deoarece “guvernatorii” săi de la graniţe şi de pe traseu au fost avertizaţi să-l primească cu cinste şi să-l conducă în siguranţă la Constantinopol. într-o altă epistolă (cvasiconcomitentă cu precedenta, doc. nr. 3), suveranul otoman îi scrie lui Ferdinand că solii acestuia din urmă - Antonius Verantius (Verancsics), episcop de Pécs şi Franciscus Zaicum - au ajuns la Poartă cu mesajul de pace, dar că problema Transilvaniei ridicată acum de aceştia a fost lămurită în trecut prin alte schimburi de soli11, în sensul că a fost dată de sultan lui loan Sigismund, în timp ce îi recunoştea Habsburgului ţara şi provinciile ajunse înainte în mâinile sale, cu condiţia plăţii regulate a sumei de bani datorate (tributului). între Habsburgi şi Otomani: Transilvania la mijlocul secolului al XVI-lea 147 Vezi V. Biró, Erdély követei a Portán, Cluj, 1921, passim. n
