Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2003-2004 (7-8. évfolyam, 1-2. szám)
Ioan Drăgan: Dispariţia cnezului proprietar a mijlocul scolului al XV-lea
Dispariţia cnezului proprietar 109 castri şi cele de natură socială: castrenses, iobbagiones castri ş.a. acoperă o realitate tradiţională, asupra căreia suveranitatea regală arpadiană exercita un control mai mult de suprafaţă. Acolo domnii români, cnezii, îşi exercitau netulburaţi stăpânirea asupra pământului şi supuşilor, asigurând prestaţia obligaţiilor convenite faţă de rege şi dregătorii săi locali. Introducerea segregării religioase şi a celei juridice2. în aceste zone, îndeosebi mărginaşe şi montane ale Transilvaniei, începutul secolului al XIII- lea, sub impulsul cruciadei catolice apusene, s-a făcut simţită o nouă politică internă a regatului maghiar, care instituia discriminarea de ordin religios în privinţa stăpânirii pământului, implicit a condiţiei de nobil. Posesorii de pământ care nu mărturiseau credinţa catolică, denumiţi schismatici, în opoziţie cu catolicii denumiţi creştini, sunt consideraţi iniusti possessores, posesori nelegitimi, expuşi oricând deposedării. E vorba în primul rând de cnezii români. Această politică, afirmată mai ales de biserica catolică şi ocazional de autorităţile laice, mai vizibilă în ţinuturi expuse, precum banatul Severinului, a devenit o constantă a ideologiei oficiale, un atribut al stării nobiliare şi a fost reiterată periodic în documente ale puterii centrale şi chiar pusă uneori în practică. Dinastia angevină a realizat o amplă reformă a raporturilor de proprietate, după model apusean. între altele, a condiţionat stăpânirea pământului de obţinerea unui act regal de danie. Mai mult, la 1366, Ludovic I, confruntat de mai mulţi ani cu un conflict generalizat cu românii, tranşa definitiv problema cnezimii, dispusă la acţiuni centrifuge în cooperare cu ţările româneşti de peste Carpaţi. Regele recunoştea calitatea nobiliară doar acelor cnezi confirmaţi în stăpânirea moşiei lor (in suo keneziatu roboratus) prin act de danie al suveranului iar, cel puţin în Banatul Severinului, posesiunile cu drept nobiliar şi cnezial erau recunoscute numai catolicilor (nullus alter nisi vere catholicus... tenere posset et conservare)3. După această dată, instituţia cnezimii tradiţionale a intrat în disoluţie rapidă şi odată cu aceasta a apus orice posibilitate reală de constituire a unei stări româneşti distincte în Transilvania şi Ungaria4. Cnezul tradiţional a persistat şi după 1366. Măsurile regale au avut, în timp, efectul scontat. în Banatul de Severin, de pildă, măsurile de catolicizare au avut efect incontestabil în rândul nobililor şi cnezilor posesori 2 A se vedea cu deosebire contribuţiile lui Şerban Papacostea şi Ioan-Aurel Pop. 3 DRH. C, XIII, p. 2. 4 Ş. Papacostea, Geneza statului în evul mediu românesc, Cluj-Napoca, 1988, pp. 95, 148; I. A. Pop, Un privilegiu regal solemn de la 1366 şi implicaţiile sale, in Mediaevalia Transilvanica, I (1997), nr. 1-2, p. 69-84.
