Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2003-2004 (7-8. évfolyam, 1-2. szám)
Ioan Drăgan: Dispariţia cnezului proprietar a mijlocul scolului al XV-lea
110 loan Drágán şi chiar al câtorva comunităţi, fie şi într-un grad superficial5. Actele de danie cu beneficiari români au cunoscut o creştere deosebită, mai ales sub Sigismund de Luxemburg, când cnezii români au participat de partea regelui la războiul intem împotriva oligarhilor şi apoi la lupta antiotomană. Prin servicii prestate îndeosebi regelui, o parte importantă a cnezimii din Banat+comitatul Timiş, Maramureş+comitatul Bereg şi Haţeg+comitatul Hunedoara a reuşit să obţină recunoaşterea stăpânirii asupra cnezatelor sale, cu drept cnezial, sau asupra altor posesiuni, cu drept nobiliar. Numiţi în acte „cnezi nobili”, „nobili români” sau simplu „nobili”, ei se bucurau de statutul nobiliar în persoana lor, cu toate atributele acestui statut, după rangul fiecăruia6. în paralel, la adăpostul organizaţiei districtuale, au continuat să existe aproape încă un secol după 1366 cnezii tradiţionali, fără acte de confirmare a stăpânirii. Ei continuă să stăpânească mai departe cnezatele lor, uneori chiar în devălmăşie sau separate de rudele şi vecinii lor deveniţi nobili prin danie regală. Alteori, se văd chiar ameninţaţi cu deposedarea şi declasarea de către aceştia. Stăpânirea cnezială tradiţională, fără acte de proprietate, se constată cu claritate în nenumărate acte de după 1366 de recunoaştere a cnezilor ca nobili în propriul cnezat, stăpânit din vechime de beneficiar şi strămoşii săi (a dudum, ab avo et protavo). Radu Popa a constatat existenţa unor posesiuni "cu sau fără întărire regală" în Maramureş, cel puţin până pe la anul 14007, fapt valabil şi în continuare. Numeroase acte de danie, inclusiv un formular al cancelariei regale pentru nobilii români, cristalizat pe la 1453 sub influenţa lui Iancu de Hunedoara8, conţin declaraţiile cnezilor beneficiari pentru prima oară ai unui act de danie, cum „că s-au aflat dintotdeauna în stăpânirea netulburată a acelor (posesiuni) ca şi ceilalţi nobili adevăraţi şi că se află şi acum” (in quarum pacifico dominio Udem... ad instar ceterorum verorum nobilium se a dudum perstitisse et persistere asserunt etiam de presenti)9. Aceste declaraţii ale cnezilor în faţa autorităţilor, care le acceptă ca atare, ca argument în favoarea recunoaşterii nobilităţii lor, sunt argumente de netăgăduit ale existenţei cnezilor tradiţionali până la mijlocul secolului al XV-lea. 5 V. Achim, Catolicismul la românii din Banat în Evul Mediu, in voi. Banatul în Evul Mediu. Studii, Bucureşti, 2000, p. 145-160. 6 Pe larg, I. Drăgan, Nobilimea românească din Transilvania între anii 1440-1514, Bucureşti, 2000 (în continuare Drăgan, Nobilimea) 1 R. Popa, Ţara Maramureşului în veacul a! XlV-lea (Ediţia a Il-a îngrijită de Adrian Ioniţă), Bucureşti, Edit. Enciclopedică, 1997, p. 166. 8 A. A. Rusu, Un formular al cancelariei regale din epoca lui Iancu de Hunedoara pentru nobilii români din Transilvania, in Acta Musei Napocensis, 20 (1983), p. 155-170. 9 Izvoare privind evul mediu românesc. Ţara Haţegului în secolul at XV-lea, I, 1402-1473, ediţie A.A. Rusu, I. A. Pop, I. Drăgan, Cluj-Napoca, 1989 (în continuare Izvoare Ţara Haţegului), p. 169: actul din 15 noiembrie 1453, Praga, pentru Duşa de Densuş şi alţii.
